marți, 27 august 2013

Reconstituirea unei nopți de dragoste reușite poate dura toată viața

Refuz să mă mut dintre genunchii ei într-un poem. Poezia nu mai are nici un viitor în această țară, poate fi totuși folosită ca un loc retras de unde să răsară soarele sau o colină populată cu îngeri unde poţi rămîne fără prieteni. Ştiţi cine m-a împins pe mine în braţele ei, burniţa. Era o vreme aşa de neprielnică pe strada mea şi în ţara, încît nu ai fi ieşit afară dintr-o propoziţie, dar dintr-un asemenea haos imperfect. Spun imperfect pentru că săruturile ei nu puteau împărţi timpul chiar în două părți egale în funcție de modul cum își sprijinea capul de lumină. Era foarte puţin aer de respirat în jurul ei pentru că se hrănea cu trandafiri.  Ştiam că valoarea aerului creşte vertiginos, ca la bursă, numai pentru cei care fac dragoste însă eu nu mai aveam rezerve nici să suflu o păpădie dinspre primăvara spre toamnă.

Proveneam dintr-o familie care restecta egoismul vecinilor. Forma de puritate sufletească era vizibilă pentru că nu făceam parte din nici o religie, ne plăteam taxele la zi şi nu mă putea obliga nimeni să mă mut din inima ei. Funcţionarii de la primărie care ţineau neapărat să plec mi-au spus cum cromozomii mei au suferit mutaţii pentru că am învăţat limba franceză şi rusă. Făcusem acest lucru din dorința de a înțelege orice gest al ei. Spuneau că metabolismul meu s-a schimbat esenţial pentru că am pierdut prea mult timp, căutînd să găsesc o legătură între harta cu aluniţe de pe spatele ei şi harta stelară a boltei cereşti. Aici era un pic de adevăr, nu îmi mai încălzeam cuvintele cu lemne cum făcusem pînă acum şi cu agentul termic ce se degaja în camera unde striveam lumina între corpurile noastre.

Mi-au promis că dacă renunţ la ea vor trage douăzecişicinci de salve de tun, un obuz pentru ficare an al ei, nu vor ucide nici o pasăre cîntătoare şi nu va mai avea nimeni voie în oraş să scrie versuri incitante pe pereţi veceurilor publice. Va da comandă de un nou tip de telefon mobil cu care se poate numai înjura, se va demola fabrica de rujuri de la marginea localităţii şi se va construi alta cu mai mulţi angajaţi pentru producerea de salivă artificială. Nu ştiu de ce voiau ei să mă despartă de această femeie pentru că de cînd era la putere actualul regim politic doamnele erau libere să se plimbe printre portretele bărbaţilor din cartier. Idealurile noastre fusese mototolite ca  niște ziare cu poze deocheate şi  aruncate pe miriştile ce urmează ca cineva cu mîinile infirme să le dea foc.

Cred că după atîţia ani cei de la starea civilă nu m-au mai recunoscut. Am îmbătrînit și acest fenomen se accelerează din cauza sărăciei și a faptului că pămăntul mă strigă folosind porecla mea din copilărie. Am îmbătrînit, încercînd să găsesc un partid care să se îngrijească și de fericirea oamenilor.Probabil vreo iscoadă de la Comitetul drepturilor omului  m-a pîrît  că sînt prea pisălog cu trupul ei. Nu voi pleca nicăieri, m-am obișnuit să mă odihnesc la umbra sînilor ei. Dacă va fi nevoie voi da concurs să rămîn între coapsele sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu