luni, 5 august 2013

Pe întuneric nu comiţi o infidelitate faţă de biserică dacă te transformi într-un diavol al iubirii

Eu în întuneric devin alt om. Nu ştiu ce voi face în infern, am auzit că  acolo nu este prea multă lumină sau mai bine zis este la fel de iluminat ca în rai. În întuneric nu există regulamente de politeţe sau edicte care să spună cînd trebuie să devenim ierbivori sau pînă la ce înălţime scara vanităţii îţi permite să te urci fără să te prăbuşeşti. Digestia îmi devine mai lentă ca şi cînd ar vrea să fie pe placul regimului politic, metabolismul trece la ora de vară, cuvintele se răcesc şi devin neintiligibile.

Cînd pătrund în întuneric par un muncitor necalificat, nu pot extirpa măcar un coşmar, mesajele pe care le dau unor cunoştinţe care vor să revoluţioneze lumea şi să pornească ploaia cu telecomanda, ajung cu mare greutate cel mai devreme dimineaţa cînd ţăranii patriei scot de pe partea cealaltă a pămîntului soarele pe cîmpie. Mi se schimbă vocea, ultima oară cînd am strigat la un monstru dintr-un partid care se apucase să-mi mănînce visele în loc de desert  mi-a răspuns un copac ceea ce înseamnă că noaptea vorbesc limba copacilor şi a florilor.

Întunericul foloseşte o serie de şiretlicuri, inventează trucuri de zburat, trucuri de trăit şi de transparenţă. Mi-am înfiinţat un SRL de tradus din dialectul nopţii în cel al zilei cu sediul într-o şură de fîn. Mi-am instalat un birou, calculator, o măsuţă pe care desenasem un loc geometric unde să depozitez spaimele. Primele traduceri au fost făcute din jocul stelelor şi al al aştrilor însă eternitatea asta a lor tot nu era pe înţelesul contemporanilor mei, ca să nu vă spun că eu mă emoţionam din cauza veşniciei şi transpiram de mi se umezeau şi cuvintele. Apoi am tradus muncile agricole, sistemul de irigaţii al ierburilor cu rouă, paşii demonilor ce cărau iluzii pe aceste meleaguri.

Singura problemă era de natură didactică. Pe întuneric şi cu ochelari şi fără ochelari nu puteam să citesc, decît texte scrise de mine. Am impresia că toată lumea mă ignoră, inclusiv tramvaiele, parcă văd în crenguţele de cireş evoluţia istorică a umbrelor de la apariţia lor pînă în prezent. Mi se pare că lumea este populată numai de mine şi cînd văd că trece pe lîngă mine cîte un chip ce seamănă cu al meu zic; să vezi nenorocire, noaptea toată lumea ia chipul meu. De unde să am milioane de aparate de ras pentru  pentru a bărbieri atîţi obraji? Întunericul mă descompune în elemente primare, simţurile mele devin agresive ca ale unui tigru. Iau  toate formele dispuse de fanteziile doamnei de lîngă mine şi fac eforturi preţioase să-i aduc dragostea din inimă în priviri.

2 comentarii:

  1. Vesnica dilema, dr.Jekyll sau mr.Hyde? Mie mi-e frica de intuneric, am o imaginatie mai bogata...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cumva era mr.Jekyll si dr.Hyde? Chiar nu mai tin minte...

    RăspundețiȘtergere