duminică, 4 august 2013

O statuie a fost amendată că a băgat mîna în chiloții unei funcționare angajată la guvern și în semn de protest nu o să-mi mai desecretizez sentimentele

Sentimentele mi le țin în carcase de metal, este o chestiune majoră pentru propria mea istorie. Dacă s-ar afla numele femeii pe care eu îl strig în somn, ar fi ca și cînd aș răni o stea sau i-aș desena trupul pe o coală de hîrtie și i-ar fi frig. Dacă s-ar afla frumusețea ei, cuvintele ar intra în panică, amurgul s-ar retrage în larg, ploaia ar face pe ghidul turistic în deșert. Nu știu cine ar putea  să redea modul cum stîrnește ea primăvară pe unde merge, nu știu cine ar putea descrie freamătul pe care îl face ea, alunecînd în sine ca o apă limpede.

Toată lumea simulează credința. Orașul a început să miroasă a toamnă din cauza atîtor catedrale construite în oraș, dar cum ar fi să destăinui că aici ni se studiază arborele genealogic al celor dragi nouă pentru a se vedea cît de repede pot învăța limbajul pămîntului. În aceste construcții misterioase se găsesc și birouri de informare diplomatică care spun că nu putem fi perfecți, decît în fanteziile noastre. Ar fi o impietate să deconspir că la plecare pe lumea cealaltă  trebuie să avem două chei la noi, una să se potrivească la ușa spre rai și cealaltă să fie rezervă dacă pierdem una în infern.

Nu o să vă divulg de ce mierlele înjură de dimineața pînă seară în preajma celor ce au inima desenată cu ruj în timp ce ei, vorbesc din balcoane și udă florile să ne arate cît sînt de preocupați de scoaterea secetei din țară. Am făcut imprudența o singură dată ca să-i spun unui prieten la ce oră și cu ce mînă se masturbează și de atunci tot îmi denigrează poemele, spunînd că mă ascund între versuri ca să văd unde este depozitată sărăcia în casele oamenilor. Într-o noapte cînd mă întorceam acasă, pe întuneric nu merg cu mașina că nu are senzori pentru fantome și nici imunitate cum au bolizii parlamentarilor, am observat cum mîna unei statui a alunecat ușor în chiloții unei femei rezemată de soclu. De plăcere nu țipa însă la venirea polițistului de cartier și-a schimbat declarația și acesta a trebuit să amendeze statuia pentru tulburarea liniștii publice. Bărbatul din piatră, fără să observe nimeni, i-a dat șpagă omului legii o pepită și dalta uitată a sculptorului și lucrurile s-au armonizat din nou.

Nu știu cînd voi desecretiza sentimentele mele pentru că în acest domeniu este vid legislativ. Patria mea nu vrea să afle numele celor  care au furat. Fericirea oamenilor pentru borfași este numai un spațiu intermediar unde ei stropesc florile cu otravă. Cînd a murit unchiul meu o vecină mi-a zis, avea dantură bună mai putea mînca de azi înainte încă cincizeci de ani, scuipa drept la țintă și fabrica salivă din abundență. Oamenii mor neterminați. Fiecare ar trebui să trăiască pînă își epuizează dragostea, singurătatea, lumina din corp. Cei ce ne controlează durerea ar trebui îndepărtați, ar trebui să facem comerț cu ei ca și cînd ar fi sclavi. Nu voi renunța la obiceiul meu de a ține sentimentele în regim de maximă securitate, nu vreau ca toată lumea să știe cît spațiu îmi dăruiești prin zîmbetul tău, nu vreau să știe nimeni secretele de excursionist pe care le am  explorîndu-ți trupul. Trăiesc într-un vis în care nu pot vorbi. Poate voi face acest lucru cînd confuzia dintre viață ți moarte va fi totală.

Un comentariu:

  1. Tare mult îmi plac scrierile tale, Maldoror, ai un stil aparte şi întotdeauna mă binedispun! Eşti fantastic!
    O seară minunată îţi doresc, Maldoror şi-un start bun în noua săptămână! :)

    RăspundețiȘtergere