miercuri, 14 august 2013

În capitalism hainele sînt ignifugate și sentimentele nu pot fi transmise prin ele

Sînt total nemulţumit de industria confecţiilor, sentimentele mele nu pot fi transmise prin haine. De fiecare dată trebuie să mă dezbrac pînă la piele să demonstrez că sînt sincer. Acest lucru nu ar fi o problemă, am puţini nasturi şi toţi funcţionează pe bază de telecomandă, numai că eu sînt foarte timid. Din cauza timidităţii excesive am nişte linii în palmă motiv  pentru care le ţin mai mult ascuse în buzunare. Nici nu pot pipăi bine cu mîinile, las urme și nu știu dacă duc spre paradis.


Acum cîteva zile eram în tramvai, luam cîteva mostre de tristeţe de pe această linie să analizez la microscop cauzele apariţiei lor. O doamnă foarte frumoasă era doar la cîţiva centimetrii distanţă de mine și se se uita absentă pe fereastră. Trupul îmi foşnea ca o pădure, aşteptînd ploaia. În mine sîngele zugrăvea ultimul hormon în roşu să fie văzut de toată lumea, inima bătea ca o tastatură dereglată, sufletul îmi fusese jefuit de orişice aşteptare. Numai că doamna care îşi apropiase şoldul şi mai mult de mine nu simţea absolut nimic, deşi un curent electric îmi alerga prin corp mai repede ca  o certitudine. Nu se poate să am în mine mii de vibraţii, inflaţie de vise şi doamna de lîngă mine să nu simtă nimic. Continentul dorinţei se rupea în mine cu un zgomot cam cum se rupe zăpada cînd nu sînt colindători prin apropiere. Mi-am dat seamă că emoţiile mele nu trec spre ea din cauza costumului de pe mine. Îl cumpărasem din obor de nişte ruşi şi probabil era ignifugat  şi nu dădea voie sentimentelor să treacă din mine spre ea.


Acum înţelegeam mai bine de ce oamenii sînt buni şi frumoşi cînd sînt dezbrăcaţi, de ce cînd sîntem goi nu plîngem. Parcă şi picturile cu nuduri îmbătrînesc mai greu, culorile se menţin mai primitoare. Eram hotărît să-mi fac ordine în emoţii să îmi pensionez apucăturile agresive. Nu voi mai  lua temperatura feselor unei femei în starea de repaos, iar cele care au foarte mult văzduh în zîmbet voi ruga păsările să-mi traducă o parte din acest dialect. Dar, mai întîi trebuie să-mi schimb hainele. Trebuie să-mi cumpăr haine prin care dragostea să treacă cu uşurinţă să aibă un soft adecvat de mobilizare a celulelor, să atenţioneze că pe aproape este un lagăr de dorinţe gata să se elibereze.


 După ce că sîngele meu asemeni unui pîrîu nu-şi mai găseşte drumul către inimă, după ce capitalismul românesc îmi lărgeşte rana din suflet cu buldozerul, după ce ies pe stradă în rate să fiu mai discret, acum trebuie să-mi schimb şi garderoba. O voi face să arăt lumii că dragostea este la fel de impunătoare şi solemnă ca o catedrală.

Un comentariu:

  1. Ai dreptate, ar trebui a functioneze ceva telepatie. Uneori gandurile noastre sunt atat de intense incat ne miram cum nu le "aud" cei din preajma. Ne-am civilizat prea mult, mai ales in dragoste.

    RăspundețiȘtergere