joi, 15 august 2013

Granița este o literă imensă scrisă cu inima în interiorul căreia ne-am rezervat spații în care să zîmbim

Eu nu știu să trăiesc fără granițe, ar fi ca și cînd numele meu nu ar avea un trup  care să-i țină scara femeii ce vrea să instaleze primăvara în ramurile copacilor. Nici lacrima nu ar exista fără un ecuator și cîteva meridiane de tristeţe Cuvintele dacă nu ar fi conturate de un sunet albastru, nu ar putea ține în el nici cea mai firavă idee. Fără granițe singurătatea s-ar pune pe plîns că este a nimănui, visele nu ar putea fi ținute grupate ca într-un cerc trasat pe asfalt. Păsările  nu ar fi  niște mesaje mondiale de pace. Nu am ști care este locul nostru natal și libertatea nu ar fi maximă.

Cînd intru într-o femeie am cinci kilometrii la oră și aș putea deraia pe vreo coapsă și să mă accidentez, dar brațele ei sînt pentru mine forme aeriene ale timpului liric în care ia naștere tandrețea. Granițele cerului sînt ochii ei ce nu dau voie întunericului să se maturizeze. Hotarele drumului ce se îndreaptă către stele sînt tălpile tale pe care ai lipit tinerețea și acum este pe cale să se tocească. Limitele zborului îl reprezintă porumbelul acesta alb pe care tu îl speli cu ariel zilnic ca să afli traseul inimii tale. Linia de demarcație a muzicii o reprezintă vioara care vrea să aducă puțină plăcere oamenilor care trăiesc și se duc la serviciu cu moartea în ei ca și cînd ar fi o erore a vieții ce nu mai poate fi corijată niciodată.

Nu pot fi fericit fără granițe, nu pot aprinde țigările cu chibritul că bate vîntul străin, nu pot suda viața tatălui de al copilului. Mă sufoc, aerul dacă nu vede santinele la granițe se divide în hidrogen și oxigen. Nu pot să înot vara într-un pepene. Hormonii mei nu sînt în siguranță la ceremonia simțurilor cînd o răstorn pe frumoasa și trupeșa Ana în razele de lună împrăștiate în pat. Fără granițe pot muri înaintea părinților mei și nu mai are cine să întrețină focul la oala la care preparăm analgezice împotriva sărăciei. Nu pot să-mi potrivesc pasul cu soarele, ceața își face de cap și nu se mai observă prăpăstiile care ajută ca ziua să fie egală cu noaptea. Rămîn foarte multe lucruri nespuse, nu te invidualizezi, ești mereu dator ori cît ai trăi de retras. Fără granițe limbii române îi este frig.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu