vineri, 23 august 2013

Eu îmi cronometrez iubirea să văd ce viteză are cînd vine şi ce viteză are cînd mă părăseşte

Dă-ţi ceasul jos de la mînă sau vrei să mă cronometrezi în cît timp identific chipul copiilor mei în tine? Poate că aştepţi să mor şi vrei să vezi cît timp îţi ia ca să mă consolezi? Dacă ar fi să faci ceva deosebit pentru mine acum ar fi momentul potrivit pentru că mi s-au încălzit cuvintele. Văd că vara mai are zece centimetrii şi se duce, păsările se pregătesc să care lacul în zone mai calde, picătură cu picătură, să nu îngheţe. Sau vrei să vezi cît timp îmi ia ca să străbat distanţa dintre tine şi mine sau te interesează să ştii dacă respiraţia ta este măsurabilă cînd o striveşti într-un sărut.

Nu am ceas, dar nici nu vreau să se spună în cartierul meu că nu am salvat lumea de încălzirea globală pentru că îmi măsor timpul pînă îmi găsesc o femeie care să nu intre în panică dacă mă vede că înainte de a-mi da haina jos recit cîteva versuri din Maiakovski şi îmi planific strigătele pentru săptămîna în curs.O dată chiar s-a întîmplat ca ceasul să rezolve o problemă socială. Unui cunoscut i-am spus să ia cartea de anatomie şi privească uterul cam două ore şi un sfert zilnic şi o să constate că nevasta lui va face copii. I-am spus să fie atent că sînt fel de fel de utere şi să nu confunde pe cel de femeie cu cel al singurătăţii, al regretelor sau al sărăciei. Tristeţea naşte în ţara noastră mii de copii. Am avut dreptate. Cît a cîntat  fanfara la o îmormîntare, el era dirijorul, soţia lui care îşi pusese deoparte nişte spermă de la un antrenor de diminuat colesterolul a rămas însărcinată.

Constatînd, cîte forme de  nimic sînt pe lumea aceasta, în toate lucrurile, nu prea am chef să citesc timpul. De cîteva ori cînd am vrut să vedem cîte minute ţine fericirea mea şi de fiecare dată îi sărea o limba, mai ales secundarul. Niciodată nu am ştiut cîte minute am fost fericit pînă acum. La ultima şedinţă de analiză a viitorului ţineam mîna dreaptă între picioarele unei şefei mele şi scriam cu stînga să se vadă că sînt preocupat de soarta universului însă din cauza emoţiilor mi s-a spart geamul de la ceas şi s-a împrăştiat pe jos, făcînd un zgomot asemănător celui pe care îl scoate arma unui braconier de fluturi pe frunze uscate.

Eu cronometrez, ca să am totuşi continuitate în măsura viaţa în centimetrii, în cît timp se goleşte sticla cu vin ca în acest timp să-mi întemeiez o familie, cît ţine revolta unor foi albe de hîrtie simţind că mă pregătesc să descriu trupul unei doamne pe care am cunoscut-o la Vatican în timp ce căuta o parcare liberă pentru nişte îngeri veniţi din România. Mă uit la ceas să măsor cît îi ia unei femei să-şi dea sutienul jos,  la unele durează atît demult că zici că dă jos anvelopele de pe două jante de BMW, cît timp îi ia partidului aflat la putere să transforme o pîine în firimituri la porţile contemporanilor mei din oraş ca apoi să ni le promită în vreme ce se cîntă imnul naţional.

Dă-ţi ceasul jos de la mînă, nu vreau să se spună că sînt atît de ocupat cu moartea că îmi crometrez şi timpul cît fac dragoste. Nu vreau să ştie nimeni ora exactă la care copii mei pornesc spre mine după ce ţi-au vizionat tot trupul, folosind-ţi sîngele ca mijloc de transport divin unde biletele nu se plătesc.


Un comentariu: