vineri, 16 august 2013

Din fanteziile intime ale unor femei se nasc stele tinere ce ne transformă viețile în iluzii cosmice

M-a invitat pe steaua ei și nu am putut să o refuz, avea niște coapse amețitoare, iar cînd intra în camera mea podeaua trosnea sub greutatea frumuseții ei. Nu cred că aș fi putut găsi vreun argument să refuz să petrec restul zilelor parcurgînd distanța dintre cele două sfărcuri. În cele din urmă, nu-mi strica o excursie pe această planetă, mai fusesem plecat aproape un deceniu pe planeta viselor mele și de acolo nu mă întorsesem nici măcar cu proba că o parte din mine a plecat spre paradis. De atunci, Institutul de cercetarea după amiezelor nici pînă azi nu au stabilit dacă mai trăiesc sau am murit în totalitate.

Era puțin cam palidă și tremura ușor ca un filament de bec cînd un bărbat și o femeie fac noaptea dragoste cu lumina aprinsă. Să o liniștesc i-am făcut o fotografie, am observat că în poză nu mai vibra ca o frunză în vînt. Ea avea aceiaşi stare cum se manifesta de obicei înaintea ploii, a inundațiilor sau cînd îi spuneam eu să se acopere cu niște versuri  să nu mi se mai vadă mîinile febrile, căutînd locul pe unde să îndrum lumina în interior ei. Mai avusesem cu ea o experiență stupefiantă. În primăvara aceasta i-a căzut o picătură de sînge  în țărînă și instantaneu a crescut o tufă de trandafiri roșii. Îmi era teamă că dacă se întîmplă un astfel de incident pe steaua spre care urma să plecăm să nu apară o pădure și să ne rătăcim.

Știam de la un prieten vultur, ieșit la pensie pe caz de boală din cauza procentului prea mare de CO2, că dacă vrei să-ți meargă bine pe altă stea să nu spui că ești poet, acolo toată lumea scrie poeme sau că ești fericit pentru că ei nu știu ce aia suferință. Aveam o teamă ascunsă să nu găsesc și acolo vreo cualiție guvernamentală care să mărească TVA-ul să nu subțieze speranțele pînă vedem prin ele piramidele durerii. Eram îngrijorat  să nu lipsească din nomenclatorul de meserii restauratorii de memorie sau translatorii care să ne traducă limbajul necuvîntătoarelor. Îmi doream din tot sufletul să nu se fi descoperit pe steaua aceasta îndepărtată unde fusesem invitat ierbicidul și să fi distrus iarba pentru că eu nu reușeam niciodată să-i număr alunițele de pe spate, decît punînd deoparte, cum fac și cu umbrele, cîte un fir de iarbă pentru fiecare aluniță luată în evidență.

Pentru că cel mai limpede  gîndesc în pijama, i-am zis; așteaptă,  mă duc să-mi cumpăr cîteva să-mi ajungă pînă împlinesc o sută de ani. Costumat în acest fel mi se părea că sînt și mai inteligent pentru că nu are cine să mă contrazică  sau să-mi pună la îndoială ideile. Nu-i nevoie, îmi răspunde ea, ne vom întoarce în cîteva ore, steaua mea, nedescoperită de nici un astronom, se rotește în dormitorul meu și a luat naștere din dramatismul intim al fanteziilor mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu