miercuri, 21 august 2013

Cîteodată cuvintele mele se organizează în tornade, încercînd să ridice gunoaiele dintre oameni pe timpul cît se cîntă imnul naţional

Nu ştiu cui să-i mulţumesc că mă fac vinovat de atîtea delicte. După fiecare hotărîre a tribunalului inimii privind gravitatea faptelor îmi fac o perfuzie cu singurătate, solicitînd ajutorul unui fir de iarbă ascuţit care nu cere şpagă nici pe secetă. Sînt aşa de risipitor cu sentimentele mele pentru că mi-a spus un mecanic de locomotivă că este singurul mod de a întineri. Risipitor sînt şi pentru faptul că am găuri în tălpile pantofilor, numai că astfel reuşesc să simt drumul către stele şi să scriu stihuri în care încap în fiecare vers cîte două femei odată, fără să fie lesbiene. Asta nu înseamnă că organismul meu, mai ales inima şi partea din mine trecută deja în rai sau iad, că ambele sînt la fel, nu are cunoştinţele necesare despre ilegalităţile petrecute în ţara mea. La noi şi fenomenele naturale au devenit ilegitime. Am o listă cu gesturile care pot fi catalogate că purtătoare de vinovăţie şi care este actualizată de cîte ori vine la putere un nou regim politic. Nu înţeleg de ce nu a fost trecută şi îmbătrînirea care este lipsită de orişice politeţe. Am constatat că cel mai repede îmbătrînesc în absenţa luminii, cînd mă bărbieresc, atunci văd toate toxinele nefericirii din obraz şi cînd nu fac dragoste. În lista cu vinovăţii compromiţătoare aprobată nu regăsesc nici  situaţia în care mă urc pe bloc dimineaţa să verific dacă îmi cresc aripi.

Am fost acuzat că îmbrăţişările mele au memorie ce nu poate fi ştearsă cu nici un fel de detergent. Din această cauză ţin minte decenii la rînd forma trupurilor femeilor pe care le-am strîns în braţe. Şi în presa locală s-a comentat  că memorez exact grosimea coapselor, cîţi centimetrii au în talie, uzura feselor, dacă sînii fac umbră pentru a le vinde pe lumea cealaltă caselor de modă. Mi s-a reproşat că am fost văzut în parcul central al oraşului cum încerc să dizolv  cu gura o doamnă foarte frumoasă şi să o car cu ajutorul propoziţiilor acasă. Cu ocazia sărbătoriri zilei balcanice, fără secrete şi fără sutiene,  am fost surprins, în acest sens, existînd probe fotografice de la SRI, luînd măsura sfîrcurilor unei femei cu gura pentru a le compara cu căpşunele din grădina mea. Am fost găsit vinovat şi pentru că aflîndu-mă în zona sînilor cu măsuratul au bănuit că am consumat şi ceva lapte ceea ce era o erezie pentru că ziua aceea era una de post negru. Lista cu vinovăţii era foarte lungă, fiecare paragraf se voia o litotă etică naţională. Nu aveai voie să pui mîna pe fusta unei femei dacă prin aceasta îi scoteai şoldurile în relief şi nu puteai să-ţi faci mutaţie în inima ei sau măcar o viză de flotant pe durata concediului de odihnă. Era interzis să pui steagul naţional ca semn de carte să ai mai mult de două flacoane de salivă la tine sau sa faci constatarea că patriotismul a intrat în putrefacţie. Scuzele săracilor erau purtătoare de frig şi nu erau acceptate de societate, jaluzele nu erau permise decît în casele inundate şi la casele fără porţi. Plutim în derivă, viaţa este ca o bucată de şmirghel. Nu ştiu cui să mulţumesc că mă fac vinovat de atîtea nevinovăţii.

Un comentariu:

  1. Dacă "femeia este singurul tău viciu" după cum spune Păunescu, atunci te faci cu adevărat vinovat de atâtea nevinovăţii!

    RăspundețiȘtergere