marți, 13 august 2013

Cel mai greu am uitat podeaua care trosnea sub frumuseţea ei

Lucrul cel mai greu de uitat este podeaua care trosnea sub frumusețea ei. Nu vreau să îmi aduc aminte prea des acest lucru pentru că amintirile mă  îngraşă şi îmi fac somnul inutil. Eu am certificat de o pură existenţă şi anii mi i-am pus deoparte, cu inteligenţă, fără să primejduiesc ordinea mondială. Într-un dosar mi-am pus anii înnegurați de foarte multe lacrimi şi care este ilegitim de voluminos, iar în altul  anii  fără lacrimi. Văzînd, că viaţa asta se împuţinează mai repede ca un borcan de dulceaţă lăsat unui copil, am sperat ca viaţa viitoare o să dea semne de natură că va veni, aveam ambinția ca toată arhiva mea de sentimente să fie pusă la punct. Nu voiam să întîmpin aceiași birocrație cu dosarele, cînd voi trece în viaţa cealaltă, cum mi se întîmplă la primărie cînd este vorba de documentația pentru  şomaj. Primarul mă plimbă pe drumuri pînă renunţ  şi nu vreau să trec prin același purgatoriu, altfel voi lua decizia în mod unilateral de nu mai muri niciodată.

Nici nu cunosc pe nimeni care să-mi aranjeze din punct de vedere estetic amintirile sau să le modifice într-un mod seducător. Am auzit de un înger ce are cabinet de cosmetica amintirilor însă este amplasat în mijlocul raiului și dacă nu ai pantofi adecvaţi, nu poţi ajunge acolo. Numai dacă eşti îndrăgostit şi ai cămaşă cu baterii care să deschizi nasturii cu telecomanda poţi intra în operaţie pentru înfrumuseţarea amintirilor. Am probleme, pentru că eu m-am îndrăgostit prima oară de o doamnă mai în vîrstă ca mine cu cîţiva ani. Mi-a luat mîna şi mi-a purtat-o pe coapsa ei pînă unde degetele mele, deși oarbe, au văzut lumină. De atunci,  ruşinat fiind, mi-am ascuns iubirea pe tălpi să nu ştie nimeni că sînt îndrăgostit în taină. Aveam  mersul echilibrat, convingător, chiar şi cînd mă apropiam de viitor ca de o insulă pe care nu se descoperise energia electrică. Cînd am verificat cîţi milimetrii de dragoste mai am pe tălpi am constatat că se tocise în totalitate. Nu simţeam pămîntul din cauza amintirilor rămase în locul iubirii.

Nu ştiu dacă aş mai iubi pe cineva care are prostul obicei să lase în urmă fel de fel de amintiri. Unele dintre femei  consideră amintirile recompense ale trecutului, un fel de şantaj la adresa lacrimilor şi mă determină să fumez și mai mult ca să mă ratez exemplar. ( Amintirea reprezintă fumul de la hîrtia arsă şi noi dorim să îl punem la păstrat în dulapul de pe coridor pe unde trece multă lume, o crăpătură în tencuiala casei pe care  o acoperim cu praful rămas în aer după plecarea anotimpurilor, o rufă  pusă pe sîrmă şi care nu se usucă niciodată.) În amintiri îţi expiră banii pe care îi păstrezi pentru a mai cumpăra cîteva reprize de respiraţie. Ele îţi modifică metabolismul mai mult, decît un solstiţiu sau echinocţiu. Din cauza acelei femei care făcea ca podeaua să trosnească sub frumuseţea ei mi s-au decofeinizat cuvintele, sting ţigările la jumătate pentru a lăsa în urma mea semne vizibile dacă vreodată voi fi obligat să mă întorc din rai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu