duminică, 11 august 2013

Aș mai prelungi puțin vara ca să mă obișnuiesc cu ideea că viața mea este o suburbie fără canalizare

Aș mai prelungi vara cu cîteva săruturi pe care le-am păstrat între două petale de trandafiri dacă aș ști că viața mea murdărită de atîtea minciuni ar deveni obiect de siguranță națională și ar fi secretizată pentru o lungă perioadă de timp. Ca de obicei femeile preocupate să justifice culoarea rujului pe care îl folosesc  nici nu vor observa lipsa mea. Nu ar simți absența mea nici dacă aș fi plecat peste hotare să cumpăr un vermorel pentru igienizarea textelor în care ele apar ca salvatoare ale candorii. Dacă aș avea un loc rezervat în Arca lui Noe la plecare cred că m-ar atenționa să le aduc oglinzi cu memorii programate sau oglinzi ce modifică imaginile cu telecomanda.

Clasa muncitoare are pojar generalizat și nu mai are voie să intre din trecut în viitor, așa că aș mai prelungi vara aceasta cu focul de la ochiul mare al aragazului pe care îmi prepar înjurăturile. Lumea aceasta circulă așa de repede de parcă ar alerga spre rai. Omenirea aleargă ca o atletă fără echipament pe ea să nu cumva să-și piardă memoria universală și să nu mai știe unde este linia de finiș. Nu o deranjează că nu mai vorbește nimeni de tranziție, pînă de curînd cu asta începea alfabetul politic, că politicienii au băut toată aghiasma ca să fie iertați, că dreptatea este o bucată de sîrmă în mîinile celor care au basculante de bani și pe care strîmbă după cum orizontul intereselor lor o cer. Lumea  aceasta este prinsă într-un cros infernal, nu mai avem timp să facem pariuri nici măcar cu viața, nici să întocmim un proces verbal că renunțăm la idealurile noastre că sîntem de acord să fie arse pe rug. Nu mai avem timp nici să eliberăm privighetorile rămase captive în cîntecul lor.

Aș mai prelungi vara cu neîmplinirile din tinerețea mea, cu vioara lustruită de singurătate a unui greier din grădina mea, deși lumea fuge ca la întrcerile olimpice și o parte dintre noi nu ne mai putem ține după ea. Cei care am pus umbrele în dosare să le studiem mai tîrziu, cei care avem o stare de rău cînd vedem că sărăcia a fost grațiată din toate penitenciarele din țară și vagabondează pe străzile orașelor. Sîntem mulți ce am rămas în urma lumii. Numele noastre sînt obosite, inimile nu mai sînt spontane, sentimentele sînt mai dezordonate ca niște clase de copii.

Putem deveni alții în orice anotimp, dar parcă vara sînt mai multe iluzii, bărbații își bat mai puțin nevestele, păsările asigură un prestigiu regal văzduhului, chiar dacă trebuie să primească un suflete ce nu mai au calități omenești. Vara ignor doctrinele, moartea devine mai urgentă. Aș vrea să mai prelungesc vara aceasta românească cît să nu mai fiu emoționat cînd îmi reconstitui viața în detaliu pentru a-i putea introduce o rețea de canalizare. 

Un comentariu:

  1. Iluziile se nasc primăvara, îşi iau vacanţă vara, când se trăieşte din plin, şi se sting neputincioase toamna!
    Din păcate, România este o suburbie fără canalizare!

    RăspundețiȘtergere