sâmbătă, 24 august 2013

Am trăit de atîtea ori succese neautorizate că am fost nevoit să mă deghizez

Mi-am lăsat mustăță ca să miros mai bine. Am constat că la mine în cartier de la un timp miroase a pustiu, parcă și a lumină fermentată. La colțul străzii, unde este mai puțin CO2 că locuiește prietena mea, se simte miros de femeie goală. Nici nu ne trebuie stele în această suburbie, noi vedem în întuneric cu trandafiri, sînt ca niște lanterne parfumate. Deși, era beznă mustața mi-a crescut gratis, gratis mi-a crescut și pe fotografia de pe cartea de identitate. De atunci  mi s-a îmbunătățit substanțial mirosul. Noaptea simt mai bine viitorul,  la fel cum mi se întîmplă și cu ridurile, pînă acum nu le băgam în seamă că îmi produc dezordine în corp. Îmbătrînesc mai bine noaptea, evadez din epiderma mea mai ușor pe întuneric. Țevile astea de cupru, de un sfert de țol, le folosesc pentru a comunica cuvintele între ele fără  a elimina dificultatea majoră de a spune nu.

Am pălărie neagră, costum ignifugat să nu mă aprind cînd trec pe lîngă nevasta unui ofițer plecat să lupte cu stîncile în Afganistan, pantofi cu două rînduri de tălpi, ultimul fiind tinerețea care se tocește văzînd cu ochii, mustață, exact profilul omului care merge în rai unde sînt mai multe locuri libere decît în altă parte. După prestigiul pe care îl asigur ploilor și atenția pe care o dau suburbiilor inimii, moartea mai are de lucrat în mine, mai trebuie să oprească multe ceasuri. Mi s-a părut curios că și umbra mea și-a lăsat mustață și încerca să zîmbească altor umbre. De cînd am mustață femeile  ce se plimbă printre versurile mele sînt mai seducătoare, cuvintele sînt mai calde și se simt mai protejate, s-ar putea ca și viteza de înaintare a vîntului să fie încetintă.

De știam cîte avantaje îmi oferă mustața o lăsam să crească din copilărie. A fost o vreme în adolescență cînd nu aveam unde să-mi ascund săruturile, naivitățile mele, îmi plăcea să fiu privit cînd eram fericit să nu mă evapor. A fost o vreme cînd visul meu de a purta un costum de haine de înger fără nasturi să par mai inteligent însă nu puteam să cer acest lucru că îmi era rușine de tata și mama. Nu aveam nici un mijloc de a mă deghiza, nu aveam nici măcar cîteva fire de păr deasupra gurii. M-am obișnuit să nu îmi mai acord prea multă atenție. Bănui că dacă aveam mustață de acum cîțiva ani voința mea era alta, era una  mai exotică și puternică.

Mă doare în gît de atîta sărăcie poate și pentru că nu mai am nimic pe lumea aceasta în afară de mine, diminețile nu mai au aceiași limpezime, privighetorilor li s-a micșorat gușile și cară din ce în ce puțin cîntec prin păduri. Fac duș îmbrăcat, mă antrenez să devin campion mondial la haltere ridicînd fuste de femei, speranțele s-au retras la marginea orașului să-și aranjeze ținuta. Mi-am lăsat mustață, seamănă cu a lui Guy de Maupassant, pentru că nu o să mă port drăguț cu chipul toată viața și dacă mă va căuta vreo femeie o să mă recunoască foarte ușor. Vreau să economisesc timpul oamenilor de a-mi ține minte numele.

Un comentariu:

  1. Daaaa, mustata e un mod de a te da dupa cais. Desi trebuie intretinuta, tunsa si spalata, desi intra in mancare si se scurge ciorba pe ea, tot are o oarecare prestanta. Dar femeile nu sunt tocmai multumite de prezenta ei si este lesne de inteles de ce.

    RăspundețiȘtergere