marți, 6 august 2013

Am început să pipăi bezna cu mîinile ca nu cumva să fi rămas gravidă cu mine

După ce i-am făcut analize medicale destinului meu şi am contatat că are tahicardie i-am închieiat haina mai bine să nu-i intre fumul de ţigare de la mine în buzunare. Destinul meu este suferind, cînd mă trezesc dimineaţa lîngă o blondă şi mă uit în oglindă constat că ochilor mei li s-au schimbat culoarea, au aceleaşi nuanţe ca a scriitorilor fără succes. Dacă este brunetă, pentru că se întîmplă să îi dau vopseaua jos din păr ca să îi cred gogoşile pe care le spune, sărut locul unde ea a călcat covorul la plecare şi bag de seamă că are gustul atît de  sărat de parcă toată noaptea ar fi lucrat la ocnă.

De cînd inima mea a decretat legea marţială, nici pe mine nu mă mai cred. Cînd mă apropii de coapsele unei femei îmi cer singur parola şi dacă am uitat-o apelez la cea mai bună metodă pe care  o cunosc, îi citesc sonete pînă i se întăresc sfîrcurile. Dintr-un compendiu al istoriei lumii am reţinut că secretele pot fi cărate de pe un meridian pe altul în sutiene fără a fi descoperite de cele mai moderne radare, iar seifurile cu senzori biologici nu pot fi deschise, decît cu sfîrcurile cînd au ajuns de mărimea unei căpşune spaniole. Cîteodată mi se pare că nici eu nu sînt aici, am venit în vizită să văd Palatul Buckingam, pe viitorii locatari şi cînd luna nerujată trece peste biserică mă voi întoarce dincolo de orizont.

Cu destinul bolnav, mîinile mele au deprins capacitatea de a să pipăi bezna. Verific dacă a rămas gravidă cu mine. Caut prin paturi, pe sub perne să văd dacă visele mai sînt acolo. Apusurile  scot tot mai mult fum. Înțeleg mai bine adîncul rîului  pe care îl privesc ca pe o propoziţie ce plimbă lumina din silabă în silabă, lăsînd în mine o morfină ce face ca la recepţionarea sentimentelor moartea să nu doară.. Destinul meu de cînd este suferind nu vrea să facă nici un fel de tratament, deşi bănui că nu ar avea nici un efect pozitiv asupra lui. De atunci nu mai pot conduce maşina cu o singură mînă, adică cu stînga. Eu dacă nu ţin mîna dreaptă între picioarele unei femei şi mîna stîngă pe volan nu am curaj să ies pe drumurile publice. Aşa am luat examenul auto convingîndu-o pe poliţista de lîngă mine să mă lase să mă sprijin de aerul dintre picioarele ei, altfel gropile din carosabil m-ar fi aruncat prin parbriz.

Din cauza destinului meu perturbat am avut perioade şi mai rele. De cîte ori am scris că am găsit pensionari ucişi în apartamentele lor şi după toate calculele balistice s-a constatat că fusese omorîți cu cuponul de pensii  am găsit ferestrele sparte şi firele de praf devastate în interior. De cîte ori scriam un poem prost cineva din apropiații mei îşi rupea un picior. La un moment dat eram o familie de ologi. Cînd am început să-mi joc viitorul la bursă l-am pierdut în cîteva minute. Cînd am vrut să-i pun patriei ochelari subacvatici să vadă chipurile borfaşilor au început lucrările de renovare a fundului mării. Este clar, destinul meu a rămas mic de mine şi nu mă mai încape.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu