luni, 15 iulie 2013

Sînt în delir, am descoperit că pot fi o victimă perfectă lipsită de modestie

Vreau mai mult din văzduhul acesta să aibă loc toate zîmbetele ei solare, vreau mai mult aer pentru că de cîte ori ea se apleacă să rupă un trandafir, rochia îi rotunjeşte şoldurile înnebunitor şi nu mai pot  respira. Poate într-o zi îmi vine pofta să mor şi vreau un cer albastru de care nu am avut parte în viaţa mea. Poate îmi  vine să zbor ca un fluture să iau ziua pe aripi să o ajut să treacă strada. Am nevoie de mai  mult cer, dacă vreau să-i iau măsură în înălţime a cîntecului de privighetoare sau vreau să aflu cîţi centimetrii are vîntul la pantofi să pot întinde ruleta asta roşie a sîngelui.

M-am grăbit să cresc ca un prost şi iată am ajuns să am un metru nouăzeci de centimetri în loc să fi blocat ceasul cu ceaţă să meargă mai încet. M-am grăbit să mă maturizez şi acum compartimentul din inima mea  cu destinaţia de locuinţă pentru femei trebuie să fie mereu ocupat de cineva, altfel trebuie să-mi pun o cămaşă care să mă facă graţios şi să umblu pe străzile oraşului poate găsesc pe cineva care îşi dă cu nămol împotriva şingurătăţii şi să o iau acasă să-i fac baie. M-am grăbit să ajung la meridianul care odată trecut lumea spune că este posibil să fi devenit serios şi acum mă plîng că soarele apune mult prea devreme, mă plîng că vara se duce în pămînt la prima ploaie, iar cuvintele îşi trag jaluzelele la ferestre ca să nu le intre în casă mirosul de nefericit.

Cine credeţi că îmi dă mie în această ţară mai mult oxigen, decît are un submarin blocat pe fundul mării, cine îmi dă mai multă lumină, decît are un felinar asediat de furtună? Văd că viaţa mea în această lume se bazează mai mult pe zvonuri, pe incertitudini şi pe tipurile de regimuri politice care îmi schimbă şi mie din patru în patru ani intensitatea şi lungimea strigătelor. Cînd  văd în jurul meu că şi florile sînt bosumflate, că umbra mea îşi dă doctoratul în istoria sosiilor, că proletariatul românesc face pe Cro-Magnonul capitalist îmi vine să provoc inundaţii.  Nu mai este loc nici pentru un surîs. Sînt în delir am descoperit că sînt o victimă perfectă lipsită de orişice modestie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu