marți, 16 iulie 2013

O statuie a unui erou naţional al proletariatului are o crăpătură în dreptul şliţului

Din greşeală în una din dimineţile lunii iunie  mi-am pus în piciorul drept o şosetă albastră şi în piciorul stîng o şosetă roşie. Voiam să merg în gară să descarc un vagon plin cu volume de poezie care nu se vînduse în ultimul deceniu şi să le fac cadou soţiilor sultanilor arabi. Cînd am ieşit pe stradă, cu un picior mergeam pe trotuarul din stînga şi cu celălalt pe trotuarul din dreapta din cauza şosetelor care nu se suportau. M-am speriat pe înălţime şi lăţime. Am încercat să-mi imaginez cum stă statuia Justiţiei în echilibru cu balanţa în mînă, legată la ochi, poate astfel voi reuşi să să fac cîţiva paşi. Aveam un mers plin de dureri, haotic, parcă eram ginerele nedorit al aerului pentru că şi acesta se dădea din faţa mea să nu-l calc şi să-l strivesc. Nu am reuşit să înaintez nici zece metri, deşi mă ţineam de razele soarelui cu amîndouă mîinile. Pînă la acest incident eu citeam în mers, visam, asfinţeam. Acum, pînă nu  am aruncat şosetele cît colo, nu am reuşit să-mi adun optimismul de pe gardurile învecinate. După ce mi-am revenit am îngropat şosetele lîngă o tufă de busuioc unde era îngropat şi veacul trecut să nu mai păţească cineva acelaşi lucru. 

Cînd am constatat că nu mă pot deplasa cu picioarele apropiate, ca de obicei, primul gînd a fost că mă voi despica pe din două. Na drăcie, te pomeneşti că din bărbat voi deveni femeie. Norocul meu a fost că m-am descălţat de şosete repede, dar de atunci am rămas cu teamă de nedescris de crăpături. Nu îmi este frică de înălţime, de scorpioni, de broaşte, că se schimbă regimul politic însă crăpăturile îmi provoacă nevroze stelare, papioanele ce le port din albe devin albastre, trăiesc aceiaşi teroare ca prinţul consort prins gol la servitoarea de cafea  care aleargă să-şi recupereze hainele regale.  Am luat pastile contra crăpăturilor, flacoane întregi fără nici un rezultat, parcă frica s-a accentuat atît de mult că mi s-a rupt cuiul de la curea. Psihologul de crăpături mi-a spus că nu îmi fac nici un rău, nu muşcă, nu ţipă şi nici nu îţi cer să le iubeşti. Crăpăturile sînt ca nişte denunţuri ale dorinţelor tolerate de prea mul timp, dar şi un soi de trădări pentru cei ce nu poartă patria în buzunarul de la piept şi graniţile ţării desenate în lacrimi. 

Crăpăturile din asfalt, din blocurile de pe Calea Victoriei, din ruinele de la Uzinele Semănătoarea sînt un fel de mărturisiri ale unor vîrste, sînt nişte eşecuri ale unei lumi ce nu îşi mai poate imagina viitorul. Unde văd o crăpătură îmi dă de bănuit. Ori istoria a purtat din neatenţie două tipuri de şosete ori cineva a încălţat-o intenţionat să aibă un drum sinuos. Nici politicienii văd că nu prea merg drept, dar nu reclamă la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului pentru că dacă priviţi cu atenţie ei poartă şosete de culori diferite în fiecare zi. După amiezile au crăpături, majoritatea cuvintelor folosite în parlament au crăpături. O statuie  din centrul oraşului, reprezentînd un erou naţional al proletariatului are o crăpătura exact în dreptul şliţului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu