miercuri, 17 iulie 2013

Nu vreau să aduc elogii poporului meu după ce va deveni atît de politicos, încît să cedeze străinătăţii şi un rezumat al erorile făcute

Eu am trezit-o pe mama să mă nască pentru că dormea, era obosită, devorasem toată lumina din ea ca un haplea. Hai, mamă, scoală-te că vreau să ies în lume să mă fac poet. Nu ştiu cît mai era din ziua aceea neasfinţită însă voiam să văd cum arată soarele,  mulţi se plimbau cu el de mînă pe străzile oraşului şi nu mai ştiau dacă mai erau sau nu în viaţă. Mă săturasem de întuneric ca de o experienţă plină de erori şi defecte. De atunci mi-am dat seama că întunericul nu-i  pentru a da sfaturi bune, pentru a face antrenamente de patriotism şi de a te încrede în inteligenţa ta, ci mai degrabă pentru a îmbătrîni.

Acum mi se întîmplă la fel cu femeia căreia îi eliberez ovulele din sclavie. După ce mă spăl pe dinţi cu pastă care îţi provoacă zîmbete şi fac puţină gargară cu o soluţie de mentă preparată la Ministerul de Externe pentru a-mi învăţa cuvintele cu diplomaţia o trezesc din somn şi îi spun; "Ce faci, mergem la ştrand sau azi facem baie într-un pepene verde ca să nu mai aţipim în timpul zilei". Nu îmi place la ştrand că vin toţi groparii din oraş, ca să înjur sau să mă strîmb trebuie să bag capul în apă să nu mă vadă cei vizaţi. Nu vă ascund că stau mai mult cu capul în apă şi cu ocazia alegerilor generale chiar era să mă înec. Norocul meu a fost că eu, făcînd baie cu costumul pe mine şi cu cravata la gît, cravata o împrumutasem de la unul cu gît mai subţire ca al meu ce avea stomac de intelectual am înghiţit foarte puţină apă.

Eu trezesc trandafirii din somn şi îi atenţionez să nu răcească la petale că roua îi spală pe toate părţile. Portretul bunicului de pe hol eu îl şterg de praf în fiecare dimineaţă poate vrea să se uite în oglindă să vadă cum mai arată în aceste vremuri de capitalism inedit. Eu sînt cel ce dau vîntul jos de pe acoperişuri şi-l trimit printre oameni să le mai răcorească rănile, parfumez aripile păsărilor cînd zboară pe deasupra mea să nu îmi fie dor de mine şi să suspende distanţele dintre două aşteptări. Trezesc arborii, insectele din grădină şi le spun să fie politicoase cu florile, stelele adormite prin iarbă după ce toată noaptea au ajutat pe unii să-şi scrie memoriile, cîinii ce latră la duşmani contra cost, peştii din acvariu ce transformă apa în mobilă de dormitor. Cu toate astea însă nu am talent la trezit ca să ridic la luptă tot poporul, nu am talent la imitat ca să imit o revoluţie. O doamnă mai în vîrstă din cartier mi-azis; "Nu îţi este ruşine de lumea asta mare, du-te şi te revoltă, nu vezi că oamenii sînt împuşcaţi pe la spate cu fluturaşii de salarii şi cupoanele de pensii". Eram un infidel, schimbam idealurile săptămînal şi nu mai aveam putere nici să-mi imaginez comenzile ce trebuiau date ca poporul să se apropie de ce îi aparţine. Doamnă, i-am spus, să vă faceţi testament şi cînd veţi muri să-mi lăsaţi cuvintele dumneavoastră moştenire.

Un comentariu:

  1. Interesanta "trecere in revista" (daca o pot numi asa...) a propriei existente. Felicitari si numai bine!

    RăspundețiȘtergere