miercuri, 24 iulie 2013

Îngerul meu va junge în curînd şeful comisiei de rezolvare a contestaţiilor împotriva morții

Îngerul meu de sîmbăta care îmi aduce ziarul decupează rubrica de decese. Probabil a observat că aripile nu mi  se mai deschid prea bine şi că ne mai avînd bani de ţigări am început să fumez şi apusul de soare şi din cîmpurile pline cu tutun plantate pe teritoriile natale ale zeilor. Ziarul pare o respiraţie a unei păduri de mesteceni şi golurile dreptunghiulare tăiate în el nişte vitrine fără geamuri. Este un înger care promite mult, ştie să recupereze lumina din cuvinte cînd dorm, dacă este vreo femeie lîngă mine îi adună soarele din toate celulele, moleculă cu moleculă şi i le aranjează în surîsurile subtile. Cred că în curînd va ajunge şeful comisiei de  rezolvare a contestaţiilor privind moartea. Este foarte politicos, dacă îmi moare vreun apropiat nu mă anunţă, decît după ce cineva începe să plîngă să nu îmi crească tensiunea sau să mă părăsească iubita. Acesta este motivul pentru care nu îmi îngădui să-l întreb de ce taie din ziar rubrica cu morţii și dipăruți din oraş.

Prima oară m-am gîndit că face acest lucru ca eu să nu aflu din ziar că am murit, deşi scapă din vedere că pot întreba vecinii despre acest eveniment însă mai tîrziu mi-am dat seama că este un mod în care el iubeşte oamenii. Nu vrea să-mi răscolească amintirile pentru că ştie vehemenţa mea de a promova ideea de a ancheta fiecare moarte cu mare atenţie. Oamenii mor şi prietenii și rudele lor dau anunţuri la ziare ca şi cînd această publicitate i-ar face fericiţi pe lumea cealaltă. Moartea este o parte a memoriei universale şi trebuie să ai talent în a muri ca să fii recunoscut ca o frontieră însîngerată a zilei de mîine. Arhiva cu morţi o  găsim în spatele icoanelor făcătoare de minuni.

Anchetarea morţii oamenilor este foarte superficială în capitalism. Un funcţionar de la primărie  trece numele şi prenumele celui plecat printre stele  pe o hîrtie în timp ce continuă să citească o revistă porno. Viața unui om este concentrată pe două rînduri dintr-o chitanță cu atîta uşurinţă ca şi cînd ai lua numerele de înmatriculare de la o rablă de maşină ce urmează a fi topită. Nu specifică în certificatul respectiv, dacă ai fost în vizită în deşertul din Sahara să supraveghezi fantomele prin nisip, dacă ai avut sa nu emoţii cînd ai închis ochii, dacă pe parcursul anilor de școală ai învăţat să vorbești şi dialectul ţărînii. Nu se consemnează dacă ai fost atît de inteligent, încît să spargi toate geamurile vitrinelor cu promisiuni, dacă a avut sau nu secretară lesbiană, dacă a păstrat vederile trimise de pretutindeni de contemporani ce anunţau  sfîrşitul lumii. Trebuie descris cu amănunte; cîte mori de vînt a demolat, dacă a recuperat ceva din strigătele ce modificau lumina reflectoarelor, dacă a încercat să-şi pună aripi şi să fugă din cercul de foc al regimurilor politice. 

Procuratura nu face nici o cercetare, nici o anchetă dacă moare un om, dar dacă ar dispărea o specie de buruieni justiţia nu s-ar mai opri ani de zile din a face scenarii. Am cunoscut oameni care au murit visînd şi nu a examinat nimeni anotimpurile să vadă de unde le proveneau visele. Poate l-au strivit, l-au sufocat pentru că  nu s-a găsit o macara în tot oraşul să îi  ridice grămada de vise de pe inimă. Unii au murit de singurătate pentru că administraţia nu le-a îngăduit să-şi deschidă un port unde să-şi aştepte iubitele. Alții s-au stins  că nu le-au ajuns scrisorile la destinaţie prin care explicau femeilor că a început de curînd o nouă eră glaciară și trebuie să se mute împreună pe malul stîng al mării unde tăcerea oferă locuințe pe gratis. Sentimentele oamenilor nu au ajuns la timp  pentru  că s-au îmbătat poştaşii, dar şi pentru că vîntul nematurizat scotocește peste tot și produce haos. 

Dorinţa zilnică de a muri a oamenilor este mai mare ca pornirea de a ieşi pe străzi. Parcă vor ei să naufragieze, deşi nici unul nu menţionează în jurnalul de bord bunăvoinţa aceasta ascunsă. Moartea este lectura preferată a trupului meu. Mă simt ca şi cînd aş recupera trecutul şi l-aş trece în custodia umbrelor.

Un comentariu:

  1. Cand stam si si cercetam in abisul mintiilor noastre un raspuns cat se poate de banal la intrebarea "Ce este viata?" gasim doar oase si hartii cu cifre. Asta am devenit in lumea noastra simle cifre asternute pe ionstrumente create de noi oamenii. Cine va tine contul mortii cand devenim doar o statistica poate una divina scrijelita pe un suport care va deveni nimic.

    RăspundețiȘtergere