marți, 9 iulie 2013

În România timpul liric este măsurat cu ceasuri de iarbă, doar de amanții abandonați

La noi în tîrg se vînd aplauze, curenţi de aer profesionali proveniţi de la valurile mării pentru diminuarea disperării şi aerisirea plămînilor, istorii despre apariţia lanternei, cărţi unde personajele merg cu maşinile pe contrasens şi nu au niciodată accidente. Cînd  fac cumpărături am o strategie proprie; ori aştept pînă cînd lumina oboseşte şi se instalează amurgul, ori negociez cu vînzătorul în versuri. Cînd cumpăr haine am mare grijă să nu fie confecţionate din materiale textile care să-mi denunţe sentimentele sau să se evapore la temperatura de cincizeci de grade celsius în sus, cam cît dogoreşte privirea unei femei în starea de repaos. Sînt şi lucruri neplăcute la piaţă, o monedă pe care am primit-o rest după ce am cumpărat o ladă cu marmeladă, i-am făcut analizele de laborator şi s-a constatat că avea pe ea amprentele partidului  ce vînduse jumătare din această ţară. De teamă să nu-mi vîndă visele sau bruma de cunoștințe civile am înălţat un zid între mine şi guvern.

Aceiaşi zi nu este egală pentru toată lumea, pentru cel ce se simte bine trece foarte repede pentru cel necăjit foarte greu, gîndeam să caut pe aici pe tarabele pline cu fasole şi ceapă puţină fericire. Nu găsisem  strop de bucurie  pe teritoriul fostului imperiu austro-ungar, nici în urma sclavilor ce împing pe bolta cerească stelele, nici în pădurea imaginaţiei unde lăsasem copilăria amanet. Ca să ieftinesc  produsele am cerută marfă în stihuri. Știam metoda aceasta de cînd i-am cerut unei femei să-mi analizeze posibilităţile  de a-i descoperi intrare către suflet şi de a-i vorbi ovarelor. Mi-a cerut un preţ atît de mare de parcă mi-aş fi făcut mutaţia în interiorul ei.. Cînd i-am cerut acelaşi lucru în versuri a redus din preţ ca şi cînd ar fi fost ultima vînzare din această lume.
  
                           
Doamnă, vreau să-mi trăiesc viaţa într-o altă limbă
                           
aici la noi, tristeţea e un fluviu, speranţa e subţire
                           
de-atîtea ticăloşi şi  vremea se preschimbă
                           
n-aveţi printre cartofi şi mere puţină fericire?

Femeia s-a uitat la mine ca la un anotimp intrat pe fereastră în grabă de a spart geamurile şi mi-a zis; "Nu am avut niciodată aşa ceva şi nici nu cred că o să găsiţi". Încercaţi totuşi la piaţa de flori că pe acolo n-am auzit să fie suferinzi. La urma urmei, dacă trandafirii nu te lasă să mori poate ştiu şi secretul fericirii, dar după cît este de rară fericirea cred că este mai scumpă, decît un bilet de avion, dus întors, Bucureşti-Paris sau o excursie colectivă cu foarte multe fete virgine pe post de ghid.

Piaţa din cartierul nostru este ca  veacul trecut plin de lucruri vechi unde poţi verifica puţinul optimism din ce a mai rămas pe tarabe. Șosetele se dau cu autograf, autoturismele au în loc de motor cîte un zeu, din cauza poluării au fugit toți din Olimp. Nimeni nu cumpără în schimb cărți de poezie. Poeții stau ascunși între versuri , făcînd reclamă singurătății și sărăciei. Un negustor de cărți mi-a şoptit că nu mai cumpără plachete de versuri, decît amanţii abandonaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu