marți, 23 iulie 2013

Îmi este rușine că m-am împiedicat într-un zîmbet, dar voi merge să îndrept tulpinile trandafirilor din visele patriei

Am văzut fotbalişti, citind pe marginea stadionului din Kirkegaard. Am observat oameni care îşi păstrează lacrimile în congelator cu un bileţel deasupra; "Să fie dezgheţate cînd nu va mai plînge nimeni pe pămînt pentru a le creşte preţul". Am cunoscut femei care îşi ţineau evidenţa zîmbetelor în cuţiuţele cu pudră. Degeaba, eu tot timid şi politicos am rămas ca un ţărm fără palmieri şi submarine defecte. Am remarcat că de multe ori adevărurile sînt tăiate felii şi sevite ca o pîine întreagă. Am constatat că în unele oraşe  fluturii de noapte pentru că nu aveau la ce să mai viseze  mureau pe becurile stinse de pe străzi. În ultimul timp au apărut  şifoniere cu un fel de scaun ascuns în interior pentru amanţi în caz de pericol şi care sînt la mare căutare pe piaţă, dar eu tot indulgent şi tolerant am rămas.

Am văzut un poet că s-a lăsat de băut, motivînd că viaţa aceasta a trecut prea repede şi nu a apucat cel puţin să boteze o stradă cu numele lui, să îşi ţină respiraţia într-o groapă să vadă cum este cînd mori sau să chestioneze o pernă a unei prostituate.El mi-a povestit cum un scriitor se ducea singur la un bar şi comanda un pahar  de votcă pentru el şi unul whisky pentru fratele său care însă nu venea niciodată. Lua paharul de votcă îl ciocnea cu celălalt ca şi cînd mai era cineva cu el. După ce bea paharul de votcă dădea peste cap şi pe cel de whiski. Acest lucru se întîmpla zilnic de ani de zile, mai întîi îşi bea votca lui după aceea consuma şi whinsky fratelui lui imaginar. Într-o zi însă   îi spune chelnerului să-i aducă numai un pahar de whinski. Scriitorul bea paharul de whinsky şi se pregătea să plece cînd chelnerul îl întreabă ce s-a întîmplat de nu a mai comandat şi un pahar de votcă. Nu s-a întîmplat nimic, răspunde scriitorul, numai că eu m-am lăsat de băut.

Sînt oameni pe care dacă îi văd mi se netezeşte memoria, amintirile mi se îmbolnăvesc de alzheimer, iar suferinţele îşi deschid filiale în toate celulele. Eu am fost un băiat bine crescut, am trăit într-o pădure şi lîngă o apă, am avut de la cine să învăţ ordinea legală a lucrurilor, curajul recuperat dintr-un corn de cerb sau că poezia este o vietate superioară, stelară ce anunţă sfîrşitul literaturii. Cu toate astea nu am găsit nici un remediu pentru a schimba ordinea în univers, nu am descoperit de ce fericirea se subordonează fatalităţii şi nici de ce mi s-au dilatat  depozitele de altruism. În mine modestia ca şi moartea acţionează pe gratis. Comercianţii au început să tranzacţioneze întîlnirile dintre bărbaţi şi femei în lipsă de altă marfă, mai marele erorilor din oraşul meu a inventat un plan înclinat din tăceri pe care să alunece viaţa mai repede, politicienii merg în singuranţă pe contrasens.Eu am rămas cel mai mare inocent al speciei mele, încercînd să îndrept tulpinile trandafirilor din visele patriei.

Un comentariu:

  1. Realitate si vicii, care ne umple viata si cand devenim plini, ne rasturnam precum sticlele si varsam toata viata asta afurisita.

    RăspundețiȘtergere