joi, 25 iulie 2013

După ce am făcut prima transfuzie de sînge de la o femeie stiloului meu mi-a fost teamă să nu înflorească literele

Cînd sfîrcurile ei se întăreau creștea și nivelul lacului  din apropiere însă nu pot comenta acest fenomen în nici un fel. Este posibil ca lacul să nu mai aibă o memorie bună. Știu că acest lucru se întîmpla cînd ea plîngea în hohote că nu are orgasm sau cînd îi făcea tratament cu frezii  după amiezii să  se diminuieze cu un centimetru. De teamă să nu produc inundații îmi rugam mîinile umflate de dragoste să nu mai facă făgăduințe și ușor mi le retrăgem dintre coapsele ei. Adevărul că și mie ceața îmi pătrunsese bine în creier și ca să pot gîndi mai profund m-am descheiat la cămașă și mi-am făcut cîteva găuri în pantofi să fiu mai aproape de pămînt și să aibă pe unde curge  excedentul meu de dragoste.

Eu nu m-am rugat niciodată, mi s-a părut că nu mă exprim bine în gînd în fața domnului. În schimb îi citesc în palmă despre posibilitatea ei de a nu muri niciodată pentru a-mi permite să fac o transfuzie de sînge de la ea, stiloului meu. Altfel nu aș putea să-i descriu rotunjimea șoldurilor, altfel nu aș fi putut să scriu cum mîna mea  caută împreună cu mîna ei locul unde să-i punem lenjeria, nu aș fi putut să consemnez cum mașinăria aceea de tip comunist o ajuta să scoată cercurile din interiorul copacilor ca să afle cîți ani are. Nici nu v-aș fi putut scrie că la întîlnirea mea cu  patria a fost dragoste la prima vedere, deși nu era parfumată și avea și țîțele lăsate. Textele scrise  cu lumina din ea erau atît de proaspete ca avizele de transport idei erau semnate de îngerul ce dormise între petalele trandafirului. Reuşeam să introduc în propozţiile mele văzduhul, iar lungile șiruri de păsări le prescurtam că era prea mult zbor în jurul meu. După ce terminam de scris, îngerilor nu le mai creşteau unghiile, tristeţea nu mai păta, oamenii nu mai  erau controlați riguros de privighetori să vadă dacă mai au note false rătăcite prin buzunare.

Cînd ea nu este cu mine se face curent în cameră, lumina nu poate să traverseze dintr-un colţ în altul , foile de scris albe şi pure nu accepta să-mi scriu biografia singur pentru că niciodată nu am notat de cîte ori m-a medaliat cu buzele ei, de cîte ori mîinile ei mi-au arătat versanţii de carne albă pe unde să cobor în paradis. În lumea asta sînt atît de multe locuri unde nu ai vrea să mai revii însă aici în florăria aceasta a trupului ei unde mă pierd şi cineva trebuie să îmi aducă cineva aminte să respir, chiar folosind o rută de ocolire pe lîngă genunchii ei, am suficiente motive să mă întorc de cîteva ori pe zi să-mi iau prada de război. Uneori cînd vin noaptea nici nu îl mai deranjez pe dumnezeu să-mi spună cît este ceasul, împing toate fanteziile ei din pat şi mă bag lîngă ea să-i produc anticorpi împotriva razelor de lună care o privesc cu coada ochilor pe fereastră.

Cînd doarme activez camerele de supraveghere în catedrala somnului  să nu cumva vreun sfînt să iasă din picturile de pe pereţi şi să-i rănească coapsele. E adevărat că rănile sînt şi ele sfinte numai că acum în democraţie şi zăpada are impurităţi   şi avertismentele au peruci. Vreau să o apăr de orişice primejdie cînd va îngenunchia în cuvinte, trebuie să fie liberă. Uneori folosesc şi telecomanda să schimb gustul vinului de la distanţă pentru că de cîte ori gustă dintr-un pahar îmi spune că este mai bun, decît orice poem din lume. Ce vedeţi pe aici prin casă sînt făcute din ea; biblioteca este construită din optimismul ei, covorul este ţesut din fanteziile ei, masa la care o aştept e din ce  a mai rămas din veacul trecut după ce oamenii au emigrat în îmbrăţişări. Nu ştiu de ce, dar  cîte ori îşi dă sutienul jos şi se ridică pe vîrfuri să tragă perdeaua am impresia că eternitatea este ascunsă în clipele acelea.

Un comentariu:

  1. Imi place titlul articolului, parca si vad literele revarsandu-se in arabescuri florale pe o foaie alba.

    RăspundețiȘtergere