sâmbătă, 27 iulie 2013

Din minunățiile trupului ei am construit o casă care nu este a mea, ci a unor barbați cu șosetele murdare

Am construit din minunățiile trupului ei o casă cu fața la răsărit. Într-o cameră din gemetele tale mi-am aranjat o cameră de urlat de fericire. Urletele seamănă cu cele ale unui cerb  și sînt făcute cu respect și politețe. Una din cameră era destinată bibliotecii pentru că trebuie să facem dragoste ca niște intelectuali, întîi semnăm un armistițiu că averea ereditară a fiecăruia să  rămînă secretă. Nu ne declarăm admirația unul față de celălalt să nu ne invidiem reciproc. Pentru că nu îmi mai place viteza de la optsprezece ani ne-am montat la pe partea exterioară a șoldurilor un aparat de temporizare care sună ca o sirenă dacă miști mai mult de douăzeci de ori pe minut.

Atrași de dezordinea mondială a sentimentelor undeva în spate este o cameră în jurul căreia am plantat cînepă care te ajută să te privești în inima cuvintelor, pe care am numit-o odaia de orgii. Aici ne purtăm ca niște naziști, mai avem puțin și ne dezbrăcăm și de piele ca să nu mai economisim nici un efort. În această cameră nu poți să faci muncă de administrator pentru că imaginația face acrobații ne mai întîlnite. În bucătărie sînt numai surprize, dacă privești o farfurioară pusă pe colțul mesei plină cu verdețuri ce sugerează noblețea îți vine să zîmbești, dacă te uiți spre bolul care salvează toate ispitele culinare îți vine să o dezbraci. Deși nu-mi plac secretele cînd este vorba de mîncare nu mă pot abţine să nu gust din aceste secrete care mă pune într-un dezacord plăcut cu fesele sale.

Am mai construit un o cameră cu temperatură mai ridicată să am cuvintele încălzite cînd îi vorbesc, una a mărturisirilor, alta a seducției unde îi sărbătorim și pe înaintașii noștri că ne-au făcut cadou vîlvătăile vitalități și secretele semințelor. La intrare este un butoi mare cu cerneală, dacă cumva textele pe care le scriu despre ea iau foc să am cu ce le stinge pentru că pompierii mereu întîrzie cînd este vorba de casa mea, mai întîi se parfumează, apoi iau medicamente care să îi tempereze pentru că ei se excită foarte ușor de la flăcări. Cel mai trist moment al vieții noastre este că acest tip de case care seamănă oarecum între ele ca niște veacuri nu pot fi păzite. Nu poți să le pui camere de supraveghere că imaginile sînt umbrite de fire păr, nu poți angaja paznici că ei sînt primii care sparg locuința, nu poți să rogi un prieten să aibă grijă de casă că de emoție nu mai poate respira și se mărește nerăbdarea în el pînă este decretat violator. După ce am construit din minunățiile ei această vilă am mers pînă la un prieten meteorolog să-mi spună cum va fi vremea în următorul deceniu să știu cîte umbrele să-mi cumpăr, cîtă dulceață să las pe fundul borcanului pentru săruturi, cîte tangouri să le declar proprietate personală și cînd m-am întors  holurile erau pline de amanții ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu