sâmbătă, 13 iulie 2013

Dacă nu văd în interiorul meu nu știu cînd ea se întoarce să se culce în inima mea



Dacă nu mă pot privi pe dinăuntru, nu știu cînd se face dimineață sau noapte în mine. Bănuiesc că în interiorul meu umblă niște curenți de aer însă aflu acest lucru numai dacă vreo femeie îmi ascultă respirația. Ceva se întîmplă în trupul meu pentru că în timp ce ea se ridică în vîrful picioarelor să rupă o crenguță de salcîm, fusta face eforturi să-i țină șoldurile ascunse, de emoție îmi sare minutarul de ceas, dar să nu credeți că mă duc la ceasornicar să mi-l repare, nu, tot ea știe să repare și ceasuri. Împinge fanteziile din pat pe covor își aşează părul pe pernă lăsînd o dîră subțire de liniște în cameră și acul ceasului pornește.

În clipa în care se cîntă imnul național simt cum inima lasă toate treburile baltă și salută. Senzațiile îmi ajung pînă în mîini și nu știu ce întrebuințare să le dau. Să le strîng în pumni, să scutur scamele de pe haine pentru a demonstra că sînt un cetățean curat și educat sau să dau un telefon vîntului să se dea jos după acoperiș că mă face de rîs. De cele mai multe ori mă salvează tramvaiele. Nu știu din ce cauză cînd se intonează imnul național tramvaiele merg în continuare, nu se opresc cum ar fi normal într-un stat capitalist. Ce pot gîndi? Ori roțile sînt cumpărate dintr-o țară străină și nu știu limba română ori călătorii din tramvaie sînt bolnavi de inimă și diabet și le este rușine să coboare pentru că ar putea să leșine. La o asemenea ceremonie manechinele din vitrine au confundat imnul cu o melodie de cartier și și-au dat suteienele jos. O reporteriță s-a apropiat de o statuie care se masturba să o întrebe dacă acest lucru îl face pentru bucuria că a mai fost dat în folosință cîțiva metri de asfalt sau este o acțiune de protest împotriva regimului politic. Știți ce i-a răspuns statuia? Acțiunea de protest se datorează indiferenței primarului care nu i-a adus un televizor să urmărească emisiunile de fitness pentru a-și dezmorții picioarele.

Nu mă pot privi pe dinăuntru, dar dacă cineva îmi scotocește prin vise, mai ales prin cele interzise în public, simt acest lucru și nu mai pot saluta politicos, rușinea îmi face găuri în tălpile pantofilor, filialele fanteziilor pun lacătele la uși. Cînd  ochii încep să-mi lăcrimeze îmi dau seama că guvernul ori a mărit prețul la pîine ori a dat dispoziție ca iarba care transportă și răcoare să fie impozitată. Cum simt că nu mai pot recupera confesiunile pe care le-am făcut umbrelor lăsate de mine prin toate colțurile lumii mă gîndesc că iar a mai murit cineva în timpul acului sexual, iar imaginația mea a devenit un cîmp de atracție pentru trenurile poștale ce îmi cară din nord plicuri pline de zăpadă. Cînd durerea îmi clatină cuvintele și am o stare similară cu cea a condamnatului la moarte pentru că a furat un trandafir îmi dau seamă că a intrat cineva în mine cu o mătură de nuiele să strîngă mizeria asta a vieții și să o ducă la gunoi. Nu am pe cine să întreb dacă nu era mai bine să vedem în noi, decît să orbecăim prin întunericul de afară.

Un comentariu:

  1. Pe dinauntru nu ma privesc deloc ca mi-e tare lene sa mai fac curatenie...Am lasat praful gros ca se poate trai si asa. Vor face curat urmasii ca le voi lasa testament in sensul asta...

    RăspundețiȘtergere