vineri, 12 iulie 2013

Cel care întîmpină răsăritul cu simțurile sale, oare eu sînt?

Toată noaptea te păzesc să nu te evaporezi, mi-e teamă că te risipești printre razele stelelor, mi-e teamă să nu se uite cineva pe gaura cheii cu ochelari fumurii şi să-ţi păteze pielea de funingine. Ea, nici nu ştie că în nopţile în care primăvara  vine tiptil să afîneze pămîntul pentru a le fi mai uşor seminţelor să scoată capul, eu îi dezvelesc trupul uşor ca să i se întîmple şi ei acelaşi lucru. Țineam secret faptul că ea este rudă cu apa. Încercam să-mi scriu viitorul pe trupul ei cum fac vapoarele pline cu cocs pe suprafața mării. Problema cu noi, oamenii, este tot de spațiu, în unele zîmbete intră o cantitate imensă de lumină în unele mai puțină, în anumite suflete cantitatea de iubire ce poate fi depozitată este la fel de mare ca milioanele de atomi nucleari de la centrala de la Cernavodă, în altele atît de puțină, cît aer intră între doagele vechi ale unei ciubăr de lemn.

De mult singurătatea nu mai poate mușca din mine, nu poate descifra care parte din mine trăiește care parte moare, apoi privirea mea o protejează în așa fel încît să nu mai tînjească nici un bărbat după nurii ei. Nici nu pot lua în serios sfaturile; că dacă o să mai stau mult în extaz vor crește impozitele, dacă o să mai fabric mult lanțișoare de rouă să și le pună la gît o să crească tva-ul, dacă încerc mult să stopez formarea lacrimilor amorul nu va avea pic de sare și îi va crește prețul pe oră.

Încerc să-mi imaginez ce om aș fi fost dacă nu o întîlneam pe ea și nu aveam preocuparea în a nu-i primejdui aerul pe care îl respiră, în a-i pune somnului ei aripi de înger. Cum aș fi știut eu să desfac poleiala de pe cuvinte, uneori cuvintele par niște bomboane speciale învelite în staniol pentru pomul de iarnă, dacă nu era ea să mă îndemne și să-mi arăte cu gura cum se extrage fericirea din ele. Fără ea nu cred că aș fi avut forța să văd nefericirea din fața mea, din patria mea, nu aș fi avut puterea să-mi închipui ce a dorit Leonardo Da Vinci cînd a pictat-o pe Mona Lisa. Nu mi-aș dus hainele să le internez pentru analize medicale și vaccinare imunologică împotriva oboselii, a asfințiturilor și a capitalismului de tip românesc. Fără ea nu mi-aș fi antrenat mîinile atîta timp ca să pot pipăi grădina, asemenea trandafirilor,  care din cauza ploilor are dureri reumatice în procesul de fotosinteză sau să pavez cu propozițiilor scrise de poeții acestei țări drumurile ce merg către viitor. Fără ea nu aș fi respectat cu atîta  tărie nemulțumirile, neadevărurile și erorile necorectate ale contemporanilor mei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu