sâmbătă, 8 iunie 2013

Orice parte a trupului tău se sfîrşeşte în lumină şi nu ştiu unde să-mi pun mîinile

Lasă-mă să-ţi ridic fusta pînă acolo unde dacă aş merge mai departe aş risca ca inima mea să înceapă să cînte Marseillaise şi  toată Franţa ar fi în picioare. Ştiu că nu mă cunoşti şi eşti foarte mirată de cererea mea care nici măcar nu este scrisă, dar dacă şi împreună sîntem singuri, dacă împreună nu avem puterea să ne imaginăm că îmbătrînirea este o afacere nesatisfăcătoare  a trandafirilor şi văzduhului din care sîntem făcuţi atunci e bine să ni se întîmple cîte un compromis spontan. Deschide un pic picioarele să probăm dacă acest trandafir se îmbată de tăcerea profundă dintre ele, nu te speria sînt foarte politicos şi voi veni şi eu după el să nu cumva să te rănească. Îţi par străin şi visător, dar te rog să ai încredere în mine, apoi te poţi obişnui cu mîinile mele care au darul de a-ţi lua pudoarea de pe fese, de a da voie simţurile tale să se sălbăticească şi să devină agresive cu mine. Acum nu mă întreba de trecutul fanteziilor mele, o să-ţi povestesc altădată cum pot eu să înseninez copacii visînd, cum îmi încălzesc ideile de dragoste, alergînd prin lanurile de maci, cum reuşesc eu să găsesc drumul de întrare în tine. Dă-mi voie să-ţi măsor diametrul sfîrcurilor cu gura că dacă vreo dată va fi nevoie de suzete să avem măsurile pregătite. Pune mîna aici şi jefuieşte acest loc de personalitate, transformă sîngele meu lacom de iubire în cristale provizorii ca trupul să-mi devină un jet de căldură. Discreditează-mi cămaşa ca de ruşine să-i cadă nasturii, fă-mi gîndurile să devină vicioase şi pentru că acum te-am văzut prima oară poţi folosi şi o doză de minciună. Horoscopul pare să fie prielnic pentru a ne apropia unul de celălalt, buletinele meteo sînt şi ele favorabile au fost corectate de îngerii ploilor. Nimic nu are înţeles pe lumea aceasta, cultivăm plantele îngrijorării, au început să ne placă convorbirile telefonice cu moartea, e vremea să memorăm spectacolul lumii împreună, este timpul să descriem lumina în doi, numai sărutul împarte timpul în două părţi egale aritmetic. Nu mă cunoşti, nu am fost niciodată împreună la şedinţa de aerosoli, nu am avut niciodată împreună starea unei bucurii care să ne determine să întoarcem în noi de la capătul lumii, dar nici pe Dumnezeu nu-l cunoşti şi îl ţii la piept, deşi goală adormi cu el lîngă tine fără să-ţi iei atîtea măsuri de siguranţă. Lasă-mă să mă îngrop în tine că cel mai bine moartea se învaţă la locul de muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu