miercuri, 5 iunie 2013

Nici poemele lumii nu mai sînt ce au fost odată

"Casa de modă" pe care am deschis-o de curînd este un spaţiu predestinat prezentării poemelor şi iubirii. Cînd mă gîndesc ce poeme se scriau  altădată, ce comportament tolerant aveau pamfletele cînd eu  chiar credeam că a fi huligan este o meserie acceptată de toată lumea, îmi vine să plîng. Înainte  vreme iubirea era ca un roman,  avea introducere, cuprins şi sfîrşit. În introducere tinerii făceau dragoste la cererea publicului, în cuprins la cererea copiilor şi la bătrîneţe la cererea bisericii. Dacă citeai o poezie acum cîteva decenii aflai de ce pădurea aşteaptă în depărtare şi nu intră în oraş, descopereai ora la care trebuie să te prezinţi la judecata de apoi. Căpătai noutăţi despre ce rugăciuni trebuie să înalţi la cer ca să faci curat în inimă, dînd pe stradă femeile ce locuiesc fără mutaţie. Îmi aduc aminte cît de greu mi-a fost, încercînd să scriu un poem ca acum un veac.  Şase luni am căutat  o rimă pentru "Napoleon" pînă mi-am dat seamă că nu am inteligenţa necesară să îmbrac un cuvînt în haine de împărat şi am renunţat definitiv. Nimic nu mai este ca altă dată, ai impresia că eşti în două locuri în acelaşi timp şi în viaţă şi în moarte, oamenii sînt mai trişti, nici visele nu mai au aceeaşi tehnologie folosită la primul aparat de filmat. Poemele din cauza sărăciei îşi prezintă metaforele prin casele de toleranţă, pe la sediile partidelor. Am făcut un credit şi am construit această "Casă de modă" pentru poeziile lumii, nu  ca pe o negaţie a arhitecturii, ci mai degrabă ca pe o locuinţă cu multe ferestre mari şi o singură lumină unde există spaţiu suficient pentru cugetare. Cuvintele se pot odihni înainte de a-şi lua costumele populare, iar lifturile poartă între etaje dimineţile intimidate de prospeţimea lor. Poate la prezentare vor veni să le vadă cei din cartierul meu că sînt sătui de oameni în uniformă şi politicieni, poate vor veni  bogaţii oraşului  cu limuzinile lor că lumea a devenit un garaj unde se ajustează unghiul oglinzilor retrovizoare ale viitorului. Poemele ce vor urca pe podium au un plus de autenticitate pentru că numai ele se maturizează întinerind aerul din jur, numai ele reuşesesc să însenineze eternitatea. Vă rog să le priviţi cu atenţie, în aceste poeme bat inimile noastre ca dovadă că nu am murit. În fiecare epocă există o cantitate de candoare pe care o păstrăm în aceste poeme. Avem nevoie de aceste "Case de modă" pentru poemele lumii, nu pentru că aici moartea nu îndrăzneşte să intre, ci pentru a le declara pe toate cîştigătoarele concursului Miss Univers. Aşa cum patria, fiind în mine este pretutindeni, cînd nu vom mai fi în posteritatea noastră vor putea fi descifrate graniţele ţării. Poemele sînt lăcaşuri construite din emoţii şi visare în care Dumnezeu  ceartă  poeţii că nu iubesc mai agresiv.

Un comentariu:

  1. Napoleon rimeaza cu neon ceea ce ar fi o blasfemie la adresa poemelor de altadata, cum zici tu. Dar asta e, trebuie sa te adaptezi si cuvintelor vechi sa le gasesti rime noi si moderne. Si mie imi plac lucrurile cu patina, cele noi si prea stralucitoare imi dau dureri de ochi.

    RăspundețiȘtergere