joi, 13 iunie 2013

Locatara din inimea mea şi-a cedat drepturile de a face dragoste unui specialist în sex

Mi-a plăcut modul cum ai primit cadoul pe care ţi l-am făcut, ţi-ai tras fusta peste genunchi ca pe o obligaţie socială, lăsînd să se observe printre picioare fotoliul căruia voiai să-i transferi toată vina. De fapt, tot ce faci tu;  că îţi aşezi sînii în ofensivă, că nu îţi convine cînd cineva îţi citeşte  o poezie despre îngeri pentru că bănui că se referă la tine, că te faci că nu ştii că săruturile tale împart timpul în două şi ceri repetări succesive pentru a le măsura cu rigla, îmi istoveşte carnea cu dorinţe. După cum împingi visele din pat să îţi faci loc lîngă mine, simt cum sîngele porneşte fierbinte spre tine să-ţi expedieze în trup  un jet de fluturi albi. Mă înnebuneşti! Mă feresc să-ţi ating fundul rotund că mă vede Dumnezeu,  mai întîi trebuie să spun rugăciunea despre coapse ca să  am voie să fac ce vreau cu ele. Îmi ştergi memoria cu palmele ca şi cum ar fi două prosoape mici, pluşate ca să o uit definitiv pe femeia dinaintea ta. Ce lumină lentă  răsare în cameră cînd îţi dai sutienul jos! Lasă-mă să privesc în tine să văd ce-ţi face inima mai se ruşinează de îndrăzneala mea, e vreun vagabond pe acolo care încearcă să-ţi vîndă etnobotanice. Deschide-ţi sufletul să văd dacă vineri îi mai este dor de o destrăbălare  în care tu în pielea goală să-mi cari roua din trandafiri şi să mi-o torni în ochi să plîng la fel de parfumat ca ei. Nu ştiu de ce sînt ne dumirit cînd  picioarele tale, clipocind lumina, ţinîndu-mă strîns între ele,  mă fac să am contacte cît mai puţine cu lumea de afară. Prin apăsarea lor uşoară, picioarele tale albe, îmi reproşează  că le-am lăsat prea mult în grija ta. Mă simt bine cînd mă împiedic de sfîrcurile tale, cînd mă tragi spre tine centimetru cu centimetru ca să nu mai rămînă nimic din mine nefolosit. Nu mai împărţi tu cu gura iubirea, lasă-mă să iau cît vreau că mă trag dintr-un neam de bărbaţi avari şi pentru că am atîta nerăbdare în mine te rog, să-ţi abandonezi trupul în braţele mele că o să-ţi spun eu pe unde te afli mai tîrziu. Mă întreb ce va face ea, cînd într-o zi mă voi sustrage suferinţelor mai ales că la noi în ţară haosul a ajuns şi în cearşafuri şi mă va  găsi cu gura încleştată să nu mai pot să pronunţ nici un cuvînt? O să îmi pară rău pentru ea, cine o să-i mai stoarcă ei cămaşa de noapte de transpiraţie după ce a alergat o bună bucată de drum în genunchi, cine o să-i sălbăticească ei simţurile atît de mult pînă va ajunge să  muşte din mine? Îmi vine să plîng pentru ea, cine o va mai împiedica să doarmă opt ore, cît este stabilit în constituţie, cine va mai reuşi să-i mărească viteza feselor dacă nu va mai fi nimeni să-i amintească că este obligată să acopere şi bucuriile neconsumate din săptămîna trecută? Numai dacă ea consideră că eu sînt incapabil de a muri din cauza cunoştinţelor mele reduse despre eternitate sau a cedat drepturile ei de face dragoste unui specialist în sex.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu