sâmbătă, 29 iunie 2013

Dacă modific ordinea universală din interiorul meu îmi este teamă că nu mai sînt contemporan cu fanteziile mele

După ce în țara noastră mergi ca pe ouă să nu te afle cineva că visezi ziua și ești prieten cu primăvara căreia îi dai drumul în grădină să dezlege ierburile și să îmbrace florile în ținută de gală, de cîțiva ani încoace politicienii  își protejează cu mare băgare de seamă odraslele, exact cum procedează cerșetorii cu copiii, mutilîndu-i  programat  pentru a le asigura un viitor și o meserie. M-am decis să nu mai arăt cu degetul pe nimeni pentru că efortul meu are același efect pe care îl are o mierlă asupra copacului  cînd îi traduce din limba ploii că vine furtuna și ramurile se bucură că vor avea o oră de gimnastică în plus. Cei de la putere privesc țara ca pe o colonie pe care tocmai au cucerit-o, punîndu-și vlăstarele în fruntea armatelor de mercenari ce încep rechizionarea.  Mai întîi  ne sechestrează conștiința, apoi bucuriile și speranțele, deși sînt atît de naivi că miros pistoalele ca pe niște  buchete de flori. Uitați-vă, cîtă diferență între noi, polemizez cu mine însumi permanent, dacă mă laudă cineva încep să șchiopătez, dacă sînt fericit cîteva minute mi-e rușine, dacă o femeie îmi cere să mă port cu trupul ei ca un fascist devin politicos ca un profet căruia îi este frică de celebritate. Parcă sînt un mecanic de locomotivă ce are trenul plin de oameni bolnavi de inimă ce nu au voie să-și vadă chipurile în oglindă că ar avea loc o sinucidere colectivă. De departe, par o pasăre care nu pornește nicăieri că nu o așteaptă nimeni. Privește gesturile speriate de sărăcie ale oamenilor, golul nerostirii ne putînd fi umplut cu zborul de care nimeni nu mai este intersat. Am un excedent imens de tristețe și nici nu pot să-mi mărturisesc greșelile, că îmi strică ăștia cuibul construit pe clădirea unde se plătește șomajul. Cred că o să mă transform într-o lacrimă. O să-i pun și o elice să văd dacă guvernul știe să citească în lacrimi călătoare. Pentru a nu mi se îngroșa defectele și a nu-mi mai suna alarma de cîte ori dau de un gol de aer de vreun pustiu netrecut pe hartă inimii sau mă părăsește vreo femeie,  vreau să modific ordinea universală din interiorul meu. Ca să-mi fac curățenie în creier am angajat un înger care bea foarte multă cafea. În cap  am zeci de sertare,   toate răscolite ca și cînd  anotimpurile care au trecut prin carnea mea au plecat pe fugă. În sertarul cu vise nu mai este nimic de actualitate, zilele nu mai pot fi remediate, ecuatorul tinereții care trecea pe aici a început să ne strîngă mijlocul, cuvintele nu mai se comportă ca și cînd ar fi la nuntă, totul este plin de praful îndrăznelii și al renunțării. Prin  sertatul cu amintiri din cînd în cînd a mai trecut luna absentă, ciudată și fără ceas la mînă. Și celelalte sînt pline de reîntoarceri, pisălogi, excitații, metafore, un bazar pierdut într-o viață mediocră. Ca să-mi fac lumină în artere am băgat un buldozer să scoată afară din mine umbrele, îndoielile, tristețile nedegradabile, singurătățile, prieteniile care nu pot supraviețui, decît în timpul prezent, dezamăgirile și toate prognozele despre mine unde s-a constatat matematic că au fost neadevărate.Numai că noua ordinea universală din interiorul meu mă face să nu îmi mai simt inima, iar iubirea nu poate fi depozitată asemeni curentului electric. Îmi este frică să nu devin un om întrerupt și incomplet. Îmi este frică că nu mai am dreptul să fac pe pompierul cînd  patria sau doamna din camera erotică se vor autoincendia. Am o imensă îngrijorare, dacă elimin haosul din mine și învăț să tac îmi este teamă că nu voi mai fi contemporan cu fanteziile mele.

Un comentariu:

  1. Mda, e cam debandada pe-acolo! Putin Fengshui nu ti-ar strica. Daca ai lucruri pe care nu le-ai folosit niciodata in trei ani de zile, mai bine scapi de ele! Se aplica indiferent ca e vorba de obiecte, emotii sau oameni. Regula lui Murphy este ca daca le arunci, a doua zi se iveste invariabil ocazia sa le folosesti si ajungi sa-ti para rau. Dar nu trebuie sa te lasi pacalit, altfel vei sfarsi prin a fi sufocat de chestii inutile.

    RăspundețiȘtergere