marți, 4 iunie 2013

Arta iubirii este în primejdie cînd toţi contribuim cu slăbiciunile la finisarea ei

Primarul din oraşul meu ţine audienţele în ultima zi de joi din lună, noaptea între orele zece şi doisprezece. Nu faptul că întrevederea cu primarul are loc tîrziu din noapte mă deranjează, pentru că foarte mulţi dintre concetăţenii mei au insomnii din cauza sărăciei, ci imaginaţia luxuriantă a edilului care are pe post de secretară un cîine. Auzisem pe la cozi că patrupedul ştie să pronunţe vreo douăzeci de cuvinte şi aproape alfabetul în întregime, mai puţin literele P şi A de la Ponta şi Antonescu. În hol era o canapea terapeutică şi cîteva scaune  care după cum arătau cunoscuse multe fese de femei de păreau aşa de echilibrate şi calme. Eram în total vreo zece persoane ce aşteptam cîinele să invite în interior. Un domn venise cu un cojoc vechi în care era o crescătorie de molii să-i ceară primarului un ajutor pentru a le putea cumpăra mîncare, iar altul avea ochelari cu vedere în infraroşu să vadă detaliile nocturne ale deciziilor primarului. Venisem să-l întreb pe primul edil al oraşului dacă eu pot muri în locul altcuiva sau altcineva poate muri în locul meu.Voiam să ştiu dacă eu mor în locul unei femei pentru că ea nu are dezvoltat prea bine  simţul orientării în paradis, cine suportă cheltuielile de îmormîntare şi cine le plăteşte, eu sau ea. Acest guvern şi primarii marilor oraşe erau ca nişte crematorii de vise, evenimentele care se sărbătoreau cu fast erau bolile şi suferinţele. Cei de la putere devenise specialişti în gesturi funerare. Un prieten cu o firmă de sondare a nevoilor publice făcuse un sondaj de opinie printre cei care au plăci dentare în gură şi a ajuns la un rezultat de-a dreptul revoltător, românii de azi rîd de cinzeci de ori mai puţin ca acum şaizeci de ani. Acest indicator demografic ar putea schimba forma de guvernămînt din ţară dacă este trecut în noua constituţie. M-am aşezat lîngă o doamnă drăguţă care avea interesele şi actoria dizolvate în ruj. Îmi plăcea de ea, mă şi vedeam pălmuindu-i fesele uşor ca să-i ridic temperatura pînă la standardele acceptate în Europa. Mă gîndeam să  o invit la mine acasă sub pretextul că am o fobie faţă de gazul metan şi îmi este frică să aprind aragazul. Am renunţat repede, mi-am adus aminte de strategia lui Alex. Ştefănescu de a cuceri femeile, strategie pe care o învăţase de la Grigore Vieru. Trebuia trezit în femeie sentimentul de mamă ce ar aduce automat la o protecţie  maternă excesivă  pentru un cuceritor. Am început să mă plîng. Doamnă, poliţiştii mi-au arestat caprele pentru vagabondaj mi-ar fi bun un sfîrc de femeie, măcar să mă amăgească, mîinile mi-au rămas blocate în sertarul cu versuri şi nu mai pot îmbrăţişa pe nimeni, cînd am  intrat într-o fotografie să mă înlocuiesc pe mine că aratăm prea suferind, m-a surprins tramvaiul aţipit pe linie. Cineva m-a blestemat că nu mă mai pot încălzi decît acoperit de trupul unei femei. După cum îi creştea concentraţia de sare într-un început de lacrimă am crezut că am convins-o cît de necăjit sînt şi va începe să mă desmierde. Nu putea să mă ia în braţe la coadă la audienţe, dar îmi ceruse în şoaptă adresa. Bucuros am renunţat să-l mai aştept pe primar. A doua zi, doamna, a sunat la uşa garsonierei mele şi mi-a zis; "V-am adus certificatul de handicapat".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu