joi, 2 mai 2013

Unii îşi lasă averea prin testament hainelor

Trăsăturile mele fizice, dar şi cele morale seamănă cu cele a unui secretar general al umbrelor. Eu nu mint şi nu caut să induc în eroare păsările cerului în sensul de a le desena traseie care să treacă pe la polul nord sau să folosesc deltaplane care te duc pe lumea cealaltă. Este greu să ai o asemenea responsabilitate, în interiorul umbrelor trebuie să foloseşti numai cuvinte grele   pline de mitica oboseală a eternităţii. Fiind, tot timpul în contact cu umbrele am devenit inestetic, dezechilibrat şi trupul a început să-mi miroasă a istorie şi amintiri. Cînd mi s-a încredinţat această funcţie a trebuit să slăbesc zece kilograme, să-mi schimb perdelele la casă, încuietorile de la poartă. Primesc în vizită fel de fel de peronaje din toate mediile sociale, proletari, văduve, amanţi , dar după cît puţin aer îşi cumpără au semne firave de viaţă. Mulţi sînt aventurieri, scriu versuri cu rimă împerecheată, deşi au venele tăiate şi nu mai pot respecta duhul din rugăciuni. În timpul celor opt ore de muncă activitatea mea principală se rezumă să organizez umbrele într-o formă logică în arhivele supterane şi să nu trezesc bănuieli de murit printre cei vii. De fapt ca secretar general al umbrelor fac aceleaşi lucruri ca secretarul general al unui partid, sarcinile noastre de serviciu, fiind identice. Eu conduc serviciile funcţionale ale tuturor umbrelor de pe teritoriul ţării şi organizaţiile judeţene unde se plînge şi se suferă provincial. Înainte de a lua în evidenţă pe cineva  mai întîi îl sărăcesc, apoi îl trimit la registratură cu cererea de împrumut pentru întuneric şi îi ofer o locuinţă într-o stea anonimă. Cei care gesturi melancolice sînt cei plini de ei de  nu  li se mai văd nici gulerule de la cămaşi. Unii se fălesc  atît de mult cu averea lor că universul pare  o cronică împotriva cetăţenilor nemulţimiţi. Trec în organizaţiile judeţene sau comunale treptat, în fiecare zi cîteva sute de celule din trup se transformă în umbre, dar le rămîn hainele intacte, apretate cu aroganţă. Costumele de haine ce rămîn după ei continuă să petreacă, să se destrăbăleze, să ţină discursuri mincinoase. Trecutul acestor precupeţi ai minciunii îl lasă moştenire cămăşilor şi pantalonilor lor. Nu se îndură să lase puterea nimănui, crezînd  că vor supravieţui prin haine le face acestora testament. Mă întreabă, aţi văzut costumul meu de haine alb în magazin?  Da, îi răspund, să vadă că sînt un şef cumsecade, se ţinea de mînă   cu o rochie despicată la spate şi păreau foarte fericiţi, aproape că se sărutau la fiecare colţ de stradă unde nu era un poliţai. Hainele noastre pe care le-am purtat, căutînd fericirea împreună cu ele, după ce inimile  imită exploziile solare sînt locuite de zei fără nume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu