duminică, 5 mai 2013

Trupul meu umblă prin lume urmînd paşii Domnului

Nu locuieşti cu mine pe pămînt, dar mi-ai întins şosele de lumină să vin la tine într-o vacanţă prelungită. Nu ştiu cum mă vezi de acolo din ceruri însă trupul meu nu mai are nevoie de mine, pot să ţi-l dăruiesc, s-a cam golit de speranţe, este alcătuit mai mult din umbre şi amintiri. Inima bate din ce în ce mai greu în celula ei de oase. Văd că nici comentarii nu mai face despre dragoste, poate şi pentru că versurile sînt din ce în ce mai greu de schimbat contra unei felii de pîine. Din cauza  nedreptăţilor şi a deşertăciunii, din cauza avariţiei şi a prostiei celor puternici viitorul se tratează cu penicilină. Mă priveşti de deasupra pămîntului cum tresar la ivirea frunzelor, cum îmi fac farse de unul singur ducîndu-mă la vot, cum bucuriile mari mă ocolesc ca şi cînd le-aş trece în istoria mea personală la capitolul exil sau le-aş obliga să se înscrie în colhozul dezamăgirilor. Corpul meu nu mai are unde să depoziteze singurătate cam toate celulele mele sînt aproape pline. Memoria nu o mai iau cu mine, decît atunci cînd mă întîlnesc cu prietenii din copilărie. Îţi cedez sufletul meu să ţii veacurile în el sau vreo constelaţie de mari dimensiuni. Totul îţi este cu putinţă şi îţi ofer  braţele, sărmanele nu mai pot ţine minte toate îmbrăţişările, aşa că le poţi folosi să prindă meteoriţi, să plombeze cerul cu nori sau să care rouă îngerilor pentru a nu deveni necredincioşi din cauza setei. Îţi fac cadou şi ochii unde ţin o parte din lume filmată cu sîngele şi pe care o protejez de vidul riscant al pierzaniei. Să ai grijă, cînd îmi închizi pleoapele să nu striveşti cele mai bune cărţi ale omenirii pe care îmi doresc să le recitesc în văzduh, să vad dacă eroii dintre coperţi se comportă la fel de curajos ca pe pămînt. Vreau să observ dacă acolo printre stele Robert Frost mai cîştigă de patru ori premiul Pulitzer sau dacă "Sonete către Orfeu" de Rilke mai luminează la fel de puternic şi pe partea nevăzută a Lunii. Îţi dăruiesc şi  părul meu singurul indicator în care se văd deformările veacurilor. Poţi să îl foloseşti în loc de sîrme electrice. Dacă vrei să transmiţi un mesaj între doi aştri şuviţele mele de păr sînt cele mai potrivite. Eu îl folosesc cînd sînt nervos şi părul mi se ridică asemeni aricilor. Îl scutur şi toată nebunia iese din mine apoi îl umezesc, îl netezesc şi nu se observă de cîte ori am fost la un pas de a-mi pune aripi de ceară. Trupul meu s-a săturat de mine, ţi-l dăruiesc, Doamne, cu toate înfrîngerile din el.

2 comentarii:

  1. Cred ca trupul nu ne apartine, ci este deja al divinitatii. Il avem doar cu imprumut pentru o foarte agitata perioada de timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma intreb daca mesajul o fi ajuns la destinatar...

    RăspundețiȘtergere