vineri, 24 mai 2013

Sînt îngăduitor cu poliția cînd într-un proces de hărțuire sexuală mă obligă să fac sute de reconstituiri

Am văzut o femeie frumoasă, citind pe o bancă în parcul unde primăvara își exersa prospețimea. Mă întreb ce carte ținea în mîini de i scurgeau sentimentele prin tocurile  pantofilor în ierburile și tufele din jur. Acestea după cîteva clipe de derută  se îmbujorau și se evaporau una cîte una.. Aș vrea să o citesc și eu, dar dacă o fi un roman scris cu mulți ani în urmă despre viața mea și doamna știe absolut tot despre mine. Ce rost ar mai avea să-mi recitesc viața că o am deja transcrisă în ghidul absolventului scolii de corecție condamnat că a visat periculos de mult. După lipsa buzunarelor, tip clepsidră, în care să păstreze timpul, după modul cum își prinsese părul exact ca femeile enigmatice pictate de Leonardo Da Vinci cred că nici nu știa că este aici. Mă gîndeam să trec pe lîngă ea și să spun cu voce tare cuvîntul ”fericire” sau ”plăcere” să văd cum reacționează. Va stinge lumina din flori cu o înjurătură sau le va da să mănînce firimituri de pîine porumbeilor ce așteptau pe o rază soare să înceteze cu buchisitul cărții?  Va incita vîntul cu zîmbetele ei și acesta va începe să piloteze frunzele arborilor? Scriitorul ce a scris cartea și care văd că o împrimăvărează, pe femeia din parc, după modul cum își freacă pulpele, de unde să știa el cum va fi viața mea, mai ales că eu nu mă am decît pe mine și sînt sigura mea avere. Pe deasupra sînt un om stresat de lipsa de patriotism a concetățenilor mei, am fost condamnat la o săptămînă de închisoare cu suspedare pentru braconj în grădina bucuriilor. Sînt singurul meteorolog care știu cum  poate fi stîrnită canicula pe țărmul mării cu ajutorul  unor sîni voluptoși. Numai dacă autorul cărții nu a descifrat în fumul de țigară o viață și a descris-o ca fiind a mea sau poate toate viețile seamănă între ele și ne deosebim între noi prin cîteva amănunte. Spre exemplu eu mă deosebesc de fratele meu prin faptul că umbra mea este mai lungă decît a lui cu cinzeci de centimetri în timpul echinocțiului și cu şaizeci de centimetri în timpul solstițiului. Eu sînt alcătuit din 75 % apă și 25% vise și pot spune că cea mai apropiată rudă a mea este apa, iar el are 70% apă și 30% iluzii. Eu am pantofi cu găurele pe talpă ca să simt permanent încotro merg, el are în șosete radar că să nu se piardă cînd vine de la restaurant. În schimb tristețile noastre au acelaşi număr de kilograme, singurătățile din sufletele au același număr de hectare, durerile au un sistem de comunicații asemănător mai bine pus la punct, decît societățile de telefonie mobilă. Toți începem să ne zidim mormîntul de cînd ne naștem, în copilărie cu gîngîniile din pădure, în tinerețe din cărămizile arse în vîlvătăile iubirii, la bătrînețe cînd este aproape gata nu ne mai trebuie, decît o găleată de vopsea lavabilă să-l dezinfectăm. M-am oprit în dreptul ei și i-am zis, doamnă, colegiul director al parcului v-a medaliat umbra cu marele premiu pentru inteligența și diplomația cu care se așterne pe pămînt. Vă rog să veniți cu mine să vă luați premiul după ce facem o reconstituire să ne convingem că trupul dumneavoastră a reușit să creeze o asemenea capodoperă. S-a ridicat încet să nu deranjeze prezentul copacilor și mi-a întors spatele. Mi-am dat seama că personajul principal din carte eram eu și știa că săruturile mele sînt lungi ca niște fluvii. Aflase că gura mea se poartă tiranic cu sfîrcurile și că pornesc  toate ceasurile lumii cînd o femeie rămîne însărcinată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu