joi, 23 mai 2013

Moartea se fixează în noi de la naștere să nu ne sinucidem fără știrea ei

Am fost la notariat și am dat o declarație pe propria răspundere că nu voi muri pînă nu voi avea o groapă confortabilă săpată lîngă locul unde mi-am îngropat tinerețea și nu-mi va fi înmînat ecusonul care să îmi permite  pe lumea cealaltă să merg la cinematograf însoțit  femei. Mi-am  angajat că nu voi părăsi lumea aceasta pînă nu îmi voi plăti datoriile pe care le-am făcut cu întreținerea numelui meu pentru a rămîne anonim și a-l proteja de frigul din iarna trecută și de vîntul fără maniere trimis de haosul din țară. Voi achita toate cheltuielile pe care le-am făcut cu psihiatrul ca să ne învețe cum să zîmbim în timp ce statul ne taie unghiile din carne să vadă dacă am ascuns ceva sub ele, voi deconta toate plățile cu medicul care m-a operat de voce să țip mai tare ca o sirenă proletară. Eu nu sînt dintre aceia care să mă prefac  mort pentru a deruta prădătorii de la fisc, școala mea de înjurături și arta de a scuipa dintr-o poziție politicoasă mi-au adus o oarecare glorie la mine în cartier. Am învățat multe de la cîinele meu de cînd am trecut la capistalism mai ales că el nu face gesturi false. Inima am transformat-o într-o cazarmă în care nu se intră, decît pe bază de parolă pentru că aici am depozitat cele mai noi gloanțe descoperite de NATO. Am devenit ateu ca să nu mai folosesc brațele la închinat, ci pentru a ține sus steagul luptei, iar trupul meu care intră perfect între coapsele femeilor de zici că este de acolo, acum este un fel de înțelept de la sat, privind cum evoluiază viitorul din fundul grădinii. Voi plăti și aerul pe care l-am folosit în timpul copilăriei pentru a ajuta fluturii să zboare, voi plăti și boabele de rouă din care am făcut piscine pentru gîngăniile din ierburi predispuse la nudism. Nu o să rămîn dator lumii acesteia cu nimic. Voi plăti și contravaloarea uneltelor pe care le-am folosit în construcția unor poeme. Ne fiind un zidar de geniu multe le-am strîmbat, le-am deformat, încercînd să amestec umbrele și luminile din sufletele oamenilor. În ziua în care m-am îndrăgostit de profesoara mea de matematică pentru că nu avea tiv la fustă și puteai bănui pe pulpele ei o logică misterioasă a plăcerii am luat aproape zece metrii dintr-un curcubeu în care m-am înfîșurat în el, dar nu vă faceți griji că nu o să-l plătesc. Nu voi muri pînă nu-mi achit orele de dans  pe care le-am luat de la ploaie, aparatele hidraulice din trandafiri ce desfac petalele pentru a provoca emoții primăverii, bateriile electrice pe care le-am folosit la încălzirea cuvintelor. Voi schimba visele  în euro și voi plăti toate datoriile. Nu voi plăti însă chiria pentru anii în care moartea a locuit clandestin în trupul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu