miercuri, 8 mai 2013

Moartea întotdeauna vine din partea stîngă

Întotdeauna noaptea vine în mine dinspre  stîngă, în partea cu inima. Nu mai văd bine traficul din inimă pentru că unele femei vin altele pleacă, unele se dezbracă altele se îmbracă, mai cîntă cîte o mierlă rătăcită şi se schimbă semafoarele după notele ei muzicale. În inima mea din cauza nopții e un ambuteiaj graznic. E atîta mişcare, mai ales în zilele de sărbătoare, de zici că în inima mea are loc un război civil ca în Sudan.  Din cauza întunericului nici nu se mai vede că inima mea are forma țării. Nu se mai văd pancartele cu înscrisuri: ”Moartea interzisă!”, ”Accidentele și sinuciderile  neautorizate!”, ”Abuzurile, furturile și minciunile sînt supuse interdicției!”. Am încercat toate poziţiile teoretice ale trupului meu în speranţă că noaptea va găsi şi alte porţi de intrare în mine. M-am învelit cu trupul unei femei frumoase, am dat foc la o benzinărie din cartier să o subțiez, mi-am schimbat codul numeric personal, mi-am tatuat inimă în dreapta și în stînga rotula unui val marin.  Degeaba, noaptea pătrundea în mine tot pe drumul bătătorit de atîţia ani. Se urca din portul cu orgasme în corabia ce transporta dureri morale, săruturi nefinalizate, trădări fără remediu și după o croazieră prin artere şi își descarca absențele diforme în inima mea. Faptul că noaptea intră în mine pe partea cu inima am bănuit că mă crede părintele socialismului ştiinţific sau conducătorul pe următorul cincinal al proletariatului. Îşi imaginează că manifestele împrăştiate la mitinguri sînt scrise cu sîngele meu. Faptul că sug şi în zilele de post sfîrcurile unei femei mă consideră un ateu convins care nu mai are puterea să-și încălzescă cuvintele la rugăciuni. S-au adunat o grămadă de nopți în mine, deja am o arhivă imensă de aia rămîn visător. Din cauza zațului lor armura mea de piele a început să ruginească, idealurile au devenit mici bule de aer, iar spontaneitatea mea a devenit clasică şi uşor desuetă. Faptul că amurgul vine pe partea stîngă şi îmi acoperă inima este o chestiune care îmi duce în eroare sentimentele, poemele mele nu mai sînt autentice și s-au bronzat. Un trubadur mi-a spus că miros a pustiu. Nici nu vreau să mă schimb prea mult că tot mor. Nu vreau să stau izolat de lume că mi se multiplică   ridurile. Oricum m-am îndepărtat atît de mult de mine că nici nu-mi mai văd ecuatorul copilăriei. De-aia mă duc călare să cumpăr pîine, iar gunoiul ce rămîne după scriu cîte o tragedie îl sigilez într-un container de metal şi rog cîte un austronaut să mi-l ducă pe lună. Îi spun; "Nu-ţi face griji, cînd ajung  acolo printre stele îi fac eu o groapă de gunoi ecologică". Noaptea asta cred că este membră la vreun partid de stînga de vine numai dintr-o parte pentru că în clipa în care vreau să despic lemne pe inimă să-i fac cald iubitei între coapse îmi atrage atenţia că spartul lemnelor pe inimă este interzis prin statut. La cît haos este în ţară mă aştept ca noaptea să intre şi la guvernare şi să-mi exproprieze toate emoţiile, îmbrăţişările și săruturile. Trupul meu o să devină o patrie fără oraşe turistice, fără spaţiu sufletesc, fără staţii meteo guvernată numai de miniştrii femei. Dacă vedeţi  un tip înalt, căutînd locul de întîlnire cu moartea să ştiţi că sînt eu, încrezător ca un adolescent că nu-l voi găsi niciodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu