duminică, 12 mai 2013

Dacă îmi laşi pe umăr un sărut sîngele meu nu mai poate frîna

Voiam să facem un schimb de lumină între celulele noastre. Voiam să facem schimb de emoții, de autografe scrise direct pe piele. Ne săturasem de atîtea trăiri transcrise în texte, acum doream să ne împrumutăm unul altuia galaxiile unde visăm, voiam să ne îmbogățim reciproc cu îmbrățișări lăsînd, politețea și vorbele delicate în buzunarele hainelor.   Mîinile mele asemenea unor rezervoare de iubire nu se puteau odihni, decît între coapsele acestei femei. Nu mă puteam împrospăta, decît în tăcerile ei vulnerabile. Păcatele buzelor  sînt poveri dulci ce înroşesc aerul strivit între noi. Sîntem ca doi prizonieri între gratiile sîngelui ce schimbăm fericiţi puţina libertate pe care ne-a dat-o ţărîna. Eu mă mut în cuvintele ei, ea îşi aranjează un iatac în cuvintele mele. Clipele parcurse anterior de ea le arhivez în inimă, privirea i-o păstrez în fîntîni, surîsurile umede în supermarketurile iertării. Mi-ar plăcea să descopăr în tine  locul pe unde îţi intră soarele în corp să ştiu ora la care îi dăruieşti stelelor relieful delicat al trupului tău să te aprovizioneze că timiditate. Vreau să facem schimb de aşteptări şi de ploi, de canoanele nostalgiilor, de zîmbete şi dureri, de excitaţii şi orgasme. Pentru că înfiorările nu au o casă a lor, pentru tine voi construi eu o piramidă unde să le adăpostesc, chiar lîngă piramida mea de înfiorări. Răzvrătirile sînilor tăi trebuie învinse de cineva, lacrimilor tale trebuie să le pună cineva un ecuator, eşti prea frumoasă ca să nu intru în toate detaliile aşezărilor tale. E prea mult văzduh în carnea ta ca să nu mă transform într-un şoim plin de îndoieli că nu îţi va găsi traseele optime. Eşti ca o propoziţie scrisă de un geniu  pe care nu ştiu dacă voi avea inteligenţa să o traduc pînă la sfîrşit. Eram de acord amîndoi să nu ne rămînă ceva ce nu am simțit pe pămînt, să nu fie vreun gol de între noi pe care să-l regretăm o veșnicie. Trupurile au și ele idealuri culturale, au înserări și dimineți, au chemări seducătoare care înving cenzura colectivă a spiritului uman. Defectele  simțurilor noastre șantajează cu iubire conturul limpede al femeii care se deschide pînă la urmă din cauza căldurii divine.  Mi-am dat întîlnire cu doamna într-un lan  de maci. Voiam să văd cum  întîmpină trupul ei cîmpia care se înscrisese de curînd în masoneria florilor. Aveam impresia că pămîntul întîmpină răsăritul cu simţurile ei. La venire, atît eu cît și ea, ne-am tras obloanele inimilor să nu se vadă cît de vătămate sînt din cauza spaimei. Aproape dezbrăcată în lanul de maci, trupul ei mi-a sugerat că totuşi patria are mai multe forme de exprimare, unele dintre ele tulburătoare. Nu am mai avut vreme să-i spun, decît să fie atentă ca nu cumva să stingă macii din jur cu respiraţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu