sâmbătă, 20 aprilie 2013

Unde să găsim o trupă de ticăloşi să ne iubească

Sărăcia s-a clasicizat în cartierul meu şi nu mai cred pe nimeni că este în viaţă, decît dacă mişcă mîinile sau aruncă cîte o privire lacomă spre lumina lăuntrică a vreunui fund de femeie ce îşi cară mîndră trecutul într-o gentuţă puţin mai mare ca un pachet de ţigări. Îmi aduc aminte ce-mi spunea un unchi; "Băi, un bărbat e pe ducă atunci cînd nu mai are forţa să se retragă între coapsele unei femei." Avea dreptate că nici pe patul de moarte nu poţi uita locul cel mai vizitat din lume şi chiar ar fi ruşinos. Este ca şi cînd ai reveni zilnic în Muzeul Luvru şi dacă te întreabă un nou venit care este intrarea să-i spui că nu ştii. Rememorînd, ideile seducătoare ale unchiul gîndurile mele au suferit un proces de segregare şi mi-am amintit cum în sălile de festivităţi cuvintele sînt atît de mult falsificăte că dacă eşti femeie poţi ieşi gravidă, iar dacă eşti bărbat poţi crede că eşti un tip nou de îngrăşămînt pentru hectarele nemăsurate ale viitorului. Deşi am creat un consulat în ţara iluziile să-mi exprime mai puţin primejdios interesele, am cumpărate din anticariate cele mai fidele hărţi ce indică drumurile ascunse spre fericire, am folosit un dialect invizibil, propriu nisipului, nu am înţeles niciodată cum oamenii îi lasă pe traficanţii de minciuni să le parodieze viaţa. Uneori sîntem de nerecunoscut cum ne însuşim lecţiile monstruoase ale acestor indivizi, tehnicile absurde ale mişcărilor pe care le fac şi pe care le adăugăm inconştient trusei noastre de gesturi. Aceşti ticăloşi apăruţi printre oameni cu mult timp înaintea descoperirii diavolului merg pănă acolo, încît înainte de a face dragoste cu o femeie caută o oră în cartea de telefoane numele viitorilor copii. Dacă vrei să asculţi cum urla lumea de durere acum două mii de ani şi îţi aşezi urechea  pe copacii tăiaţi din care s-au făcut filele bibliei vei afla că au descoperit un aparat cu impurităţi care  bruiază şi cîntecul privighetorilor. Toate dorinţele mele au fost internate în spitalul judeţean de urgenţe în speranţa că vor fi salvate măcar cîteva. Nu s-a mai însănătoşit niciuna, inima mea este un cimitir de aspiraţii. O trupă de tineri politicieni după un chef năprasnic de snobism au alungat medicii din spitale motivînd că nu au ideile septice, iar halatele nu le-au fost asigurate. Politicieni îmi crează un disconfort nesfîrşit şi nu ştiu unde să mă bag să mă pot odihni de mine, să mă lepăd de abundenţa de imagini în care eu apar ca un înger legat de mîini şi de picioare. Nu o să mă retrag în  vreo lacrimă sau într-un pustiu cu fete morgana la îndemînă, dacă am să o fac mă veţi găsi într-un băţ de chibrit alături de soare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu