marți, 16 aprilie 2013

Tinereţea mea nu-i marfă de contrabandă

Daţi-mi tinereţea înapoi şi lasaţi-mă în pace, pe unde merg drumul este plin de riscuri, viscolele şi hoţii de-abia aşteaptă să-mi devalizeze viaţa. Ca să nu fiu prins pe picior greşit am schimbat regulamentul de organizare şi funcţionare al organelor interne după ce m-am mutat în casa de oaspeţi. Inima lucrează pînă la ora doisprezece apoi ia ascensorul pînă la etajul cinci al singurătăţii să vadă dacă mai găseşte vreo amprentă a copilăriei pe vreo praştie, iar noaptea face ore suplimentare. Plămînilor le-am schimbat ritmul  respiraţiei, să fie pregătiţi cînd se găsesc în  preajma vreunei femei, bila produce fiere numai cînd parlamentul ia decizii, stomacul s-a obişnuit să accepte  mîncăruri congelate chiar şi prăjituri, că aşa sînt şi pe lumea cealaltă. 
Dintre toţi cei care au săpunuri în casă să îşi spele nopţile de coşmaruri, dintre toţi cei care au vise sponsorizate şi naftalină între cearşafuri, v-aţi găsit tocmai cu mine să faceţi o afacere mondială să-mi umpleţi rucsacul cu fel de fel de salutări, cu regrete domoale, şi să mă trimiteţi la prietenii voştri morţi. Nu-i de ajuns cîte demonstraţii am făcut împotriva vizuinelor din oraş unde se iau decizii privind regulile noastre de somn? Nu-i de ajuns cîte pietre am aruncat şi cîte înjurături am eliberat în mare ca vieţile noastră de cîrtiţe să fie scoase la lumină? Ce v-am făcut eu să-mi luaţi tinereţea? Mă consideraţi vinovat  că v-am informat cu ajutorul păsărilor despre dezastrele din jurul nostru care încet dar sigur se apropie de perfecţiune, că sîntem contemporani cu un văzduh fisurat de oglinzi retrovizoare, plombat cu artificii, că bucuriile în acest capitalism plin de ciuperci otrăvite au devenit paralitice? 
Daţi-mi tinereţea înapoi, nu vedeţi că trenurile şi autostrăzile sînt pline de prietenii noştri morţi. Nu citiţi prin ziare cum garnituri întregi de tren pline de cardiaci, tuberculoşi, diabetici au şanse minime de a se mai întoarce acasă. Pianul în care sînt depozitate grenade  şi lira lui Orfeu sînt dezacordate, nu mai pot exprima adevărul, ne sună în urechi ca tocurile unei femei pe scări ce se depărtează după i-a lăsat soţului în apartament un gater să-şi ascută creionul  cu care îşi va scrie biletul de adio.Unii fac recepţia protestelor din ultimii ani, alţii fac clasamente privind durata vocaţiei de politician. Avem concursuri naţionale, cine a dat cu mai mult vitriol pe domeniile statului sau  ale căror celule se spală mai repede, ale hoţilor de buzunare sau ale hoţilor strategici. Parcă văd că toate cuvintele mele vor fi ocupate de Rasputini ce propovăduiesc estetica lacrimilor şi ne vor hipnotiza să descleştăm pumnii strînşi în buzunar. Parcă văd cum viitorul meu fiu va fi certat de viitoarea lui nevastă că nu a avut un tată revoluţionar, ci unul care toată viaţa a cîntat la o flaşnetă stricată. Nu vreau ca tinereţea mea să fie o marfă de contrabandă. Nu vreau să fie trădată de abrevieri ilogice şi iluzii scandaloase. Şi pentru că nu sînt împăratul Napoleon să-mi trimit tinereţea la moarte abandonînd-o în pivniţele regimurilor politice, în calitate de general al conştiinţei mele m-am prezentat la Spitalul Militar Central să-mi facă o injecţie cu singurătatea condensată în craterele de pe partea nevăzută a lunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu