duminică, 28 aprilie 2013

Sărbătorile conţin uneori stîngăcii de geniu

Nu prea am zile de sărbătorit în viaţa mea. Caut ocazii pentru petreceri să ştiu cum se vede viaţa mea din afară. De multe ori valoarea noastră este dată de cei din jur, de cei cu care ne îmbrăţişăm şi ne împing de la spate să fim fericiţi. Imaginaţia mi s-a lungit ca o taxă stabilită de  guvern aşteptînd  să găsesc un pretext pentru a o invita acasă pe doamnă pe care nu am cunoscut-o în staţia de tramvai cum mi se întîmpla pînă acum, ci pe blog. Ziua mea de naştere nu o pot sărbători că  miroase a deşert. De cînd am văzut lumina zilei am început să ţip la mine şi tot de atunci sufletul a trecut la treburi administrative,  deschizînd  filiale de singurătate în toate oraşele pe unde am trecut. De altfel vreau să le fac o surpriză prietenilor şi duşmanilor mei, doresc să afle ziua exactă cînd m-am născut cînd o vor citi pe crucea mea operaţiune cvasiobligatorie cînd pleci în eternitate. Însă judecînd după dragostea mea pentru cai,   gheişe şi privighetori voi căuta ceva deosebit în viaţa lor pentru a sărbători. Dar pînă una alta, poate ar trebui să reanalizez zilele importante din viaţa şi aşa am nostalgia concretului şi să mă opresc la una care chiar dacă nu reprezintă  pentru mine ceva ieşit din comun, dar care înseamnă ceva pentru concetăţenii mei. Am să aleg ziua în care mi-a dipărut speranţa energetică, odată cu vînzarea rezervelor de petrol ale ţării. Este o zi cu semnificaţii deosebite pentru semenii mei. Strămoşii noştri  şi-au luminat necazurile cu felinarele şi lămpile cu petrol, au dus în eroare cotropitorii apărat cu licărul lor, au făcut dragoste dîndu-le fitilul mai mic şi într-un moment de extaz istoric cineva l-a înstrăinat. Adevărul că sîntem un popor de intelectuali şi nu ne murdărim noi pe mîini de păcură. Cînd mergem în cluburile de noapte nu este frumos să mirosim a benzină. Bine că am scăpat de acest intrus negru, nervos pînă la aprindere ca eram acuzaţi de străini că-l ţinem în surghiun sub pămînt. Aş putea sărbători ziua în care directorul mi-a mărit salariu. Nici azi nu pot să-mi explic cum s-a întîmplat. Am intrat în cabinet să-mi semneze o hîrtie, el, era cu spatele la mine , iar secretara în genunchi în faţa lui. A doua zi m-a chemat şi mi-a spus că dacă la noi la fabrică s-ar da premii Oscar eu le-aş lua pe toate, dar pentru că nu producem filme e bine să mă mulţumesc cu dublarea salariului. Năuc m-am gîndit că un rol împortant al succesului meu se datorează doamnei secretare al cărei soţ era prieten cu directorul şi    cu prima ocazie mă hotărîsem să-i mulţumesc. Mi-am amintit zicerea celebră a lui Paul Valery pe care nu am înţeles-o niciodată; "Mă îmbogăţeşte doar cel care mă face să văd cu totul altfel ceea ce văd în fiecare zi". Nu vreau să-mi mai forţez memoria şi să dau peste fel de fel de iregularităţi în trecutul meu şi al ţării mai bine îmi securizez sărbătorile şi aştept să-mi rănească amorul propiu  doamna după blog, invitîndu-mă la ziua ei de naştere care la inteligenţa ei poate să o sărbătorească în fiecare zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu