sâmbătă, 27 aprilie 2013

Mi-am îndeplinit norma de umilinţă

Cred că am greşit ziua de naştere de nu găsesc pe cineva să-mi dea cîteva palme şi să mă oblige să intru în paradis dacă o fi existînd sau altcineva să-mi spună; "asta este farmacia ta, cînd ţi se usucă tristeţile pe corp dai cu alifia asta şi îţi trece". Îi mărturiseam unui prieten că oamenii plîng la filme, sigilează iarna în frigider ca să nu le facă sărăcia mai friguroasă, ţin spaţiu din inimă liber ca să poată depozita iubirile viitoare, poate  pentru că m-am născut în altă zi, decît cea sortită mie. Destinul îţi rezervă fel de fel de surprize, poate m-am născut în locul altcuiva predestinat să facă naveta între două elegii, să fie reporter printre păsările văzduhului,   să taie pîinea felii cu ghilotina. Noaptea ridic halterele singurătăţii, ziua cobor în sălbăticiile ratării. Ne mai avînd lemne să-i fac foc iubitei sub scaun  am observat că şi-a pregătit geamantanul de plecare. Par un soldat întors din prizonierat care nu a mai găsit pe nimeni în casa scorojită ca pielea unei elefant. Sub cerul ţării mele simt claustrofobia mai puternic ca într-o groapă ca şi cînd  acest sentiment ar fi un remediu de supravieţuire al patriotismului. Stau cu aparatul de şocuri electrice în mînă să resuscitez speranţele, idealurile. De fapt, se vede şi în fişa mea de ieşire din maternitate unde se subliniază că am fost născut la lumînare să văd cu aproximaţie anotimpurile, iar doctora  ameţise că miroseam a hîrtie arsă cum miroseau vechii scribi.  În oraş se sărbătoarea apariţia primei boli profesionale întregistrate pe pămînt, aşa zisă boală stelară ce se manifesta prin apariţia unor puncte luminoase în dreptul inimii specifică poeţilor lumii. La finele foii de observaţie era scris cu creionul chimic; "Din cauza sărăciei din ţară, a preţurilor exagerat de mari, a umilinţei şi a faptului că s-a terminat pămîntul viu şi apă de izvor să-i completăm  dicţionarul de dorinţe, nu este exclus ca moartea să fi intrat în el încă de la naştere. Mi-am dat seama că  probabilitatea ca ziua mea de naştere să fi fost greşită era destul de mare, mai ales că nu eram copilul vreunui mason sau propietar de rucsacuri de cărat oxigen în oraş. Altfel nu înţeleg de ce mă strig eu pe mine aşa de tare să nu uit aici pe pămînt visurile la care am lucrat o viaţă întreagă, nu pricep de ce chem toată generaţia mea care a asistat la închegarea sîngelui comunismului să mai iasă o dată în strada şi să dezlege definitiv libertatea. Cred că am greşit ziua în care m-am născut dacă starea mea normală este starea cu pumnii strînşi, dacă am ajuns să dezvelesc şoldurile femeilor cu pumnii.  Textele mele ascund în cuvinte grenanade confecţionate artizanal în care amestec praf de puşcă şi scuipat. Dacă femeile consideră barbaţii nişte jeturi cu plăcere, pentru mine sînt bărbaţii sînt visătorii ţării ce caligrafiază viitorul. În mine dangănul clopotului nu guvernează, domneşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu