sâmbătă, 13 aprilie 2013

Inaugurarea nimicului este un ideal al vieţii noastre

Privesc stelele ca un condamnat la muncă silnică, cu aceiaşi înverşunare cu care clasa muncitoare bea bere, mănîncă mici şi compune înjurături. Mă întreb dacă o fi voie să fumezi, să-ţi foloseşti simţurile, să cînţi pe aceste corpuri cereşti pentru că nu îmi este indiferent în ce condiţii o să îmi petrec eternitatea. Nu mai vreau să fiu campionul mondial al îndrăgostiţilor, cîntăreţul experimentat al mîinilor tale  pline de vrajă care îmi întăreau la maxim prelungirea trupului şi pe lumea cealaltă să nu zică lumea că vreau să te îngrop de vie în sîngele meu. Nu mai vreau să pierd nopţile, trasînd pe harta fericiri drumuri care să mă ducă direct între coapsele tale şi să mă simt  în mijlocul universului şi pe aceste planete să nu mă bîrfească lumea că sînt prea lacom de viaţă. Nu mai doresc ca şi dincolo să port costumul de pompier cînd pielea îţi ia foc de prea multe săruturi, să mă opun    gravitaţiei din interiorul tău ca să nu strivim lumina de pe sîni că lumea nu va ezita să-mi spună că eu am adus infirmitatea de a face carnea senzuală.
Dacă şi în comunitatea de stele viaţa va fi la fel de scumpă ca aici în cartierul meu, dacă şi acolo uzinele nu ne mai aparţin, fiind păstrate în funcţiune numai fabricile de produs compromisuri şi ură, nu o să mă mai înghesui să schimb cuvintele cu meteoriţii sau să confecţionez din filele Bibliei un costum de unică folosinţă. Te pomeneşti că mafia stelară o să-mi dea un împrumut în bancnote ale tăcerii şi eu să plătesc la nesfîrşit datoria sau o să-mi dea un schelet de cîntăreaţă să facă masaj singurătăţii din mine şi eu să platesc acest serviciu nu cu ora şi în ani lumină. Poate şi în constelaţia în care am să mă stabilesc nevoia de furt şi minciună reprezintă o chestiune de estetică planetară sau de artă cosmică şi să nu mă fac de rîs o să tac din gură cum fac şi aici pe pămînt.
Dacă-l întrebi pe unul care şi-a construit o casă cît o latură a Pentagonului de a avut bani, îţi răspunde că l-a ajutat poprul rîndunicilor care secretă în cioc beton armat. Un ofiţer de poliţie mi-a spus că vila lui este construită din cartuşele pe care le-a recuperat după ce a omorît hoţii de buzunare din Bucureşti.
Ca un viitor locatar al stelelor cu mutaţie definitivă, ce aş putea să mă emoţionez prea tare din cauza vîrstelor mitologice din jurul meu, poate voi deveni fotograful raiului. Am o cheie confecţionată de un spărgător de seifuri să trec din iad în rai de cîte ori va fi program de spălat rufele în cer. Dacă pe pămînt nu am putut să fiu pictor, compozitor, regizor poate voi face din arta fotografică o alternativă a memoriei cosmice. Nu o să mai încerc să modelez metafore că aici pe pămînt, deşi am scris versuri cu sapa, cu buldozerul cu cerneală simpatică tot anonim am rămas. Printre stele nu cred că sîngele meu mai trece de la ora de iarnă la cea de vară, cuvintele nu vor mai putea fi încălzite nici cu blănuri. Nu cred că mai am nevoie de prescurtări, de economii de sentimente, de alegeri politice. Cred că acolo principala mea activitate va fi inaugurarea permanentă a nimicului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu