duminică, 14 aprilie 2013

De vorbă cu mine însumi poate aşa mă crede Dumnezeu

Nu ar fi exclus să primiţi o dezminţire de la Dumnezeu că în trenul aceasta hodorogit care merge între două tristeţi, ca între două gări abandonate, nu sînt eu pentru că am mai multe amintiri faţă de momentul în care m-am urcat, apoi nu mai am temperatura adecvată să mă urc în bărcile de salvare ale viitorului ne mai fiind bărbatul care am fost ieri. Sînt instrumente care detectează oamenii obercăind prin neguri, prin absenţele convigerilor, prin ticăloşii, dar s-ar putea să citiţi în ziarul stradal " Fără bani nici moartea nu îţi este prietenă" că cel care răsuceşte fulgerele prin cuvinte pentru a putea schimba un poem pe o pîine, nu sînt eu, ci un rest de lumină după ce cea mai importantă parte din mine a emigrat pe o planetă necunoscută. Nu m-aş mira să se spună că eu am operat privighetorile în gît să cînte numai după portativele politicienilor aflaţi la putere sau că formula matematică după cu care se poate afla aria plăcerii umane este o matrice aplicabilă persoanelor neînregistrate la fisc şi plagiată după un susţinător al comunismului timpuriu. S-ar putea să se comenteze în mediile ateiste că cel care a falsificat un rînd de chei pentru uşa dintre infern şi paradis ca să trecem de colo colo în funcţie de nevoi, nu sînt eu , ci un hoţ de buzunare de pe partea nevăzută a lunii. Cîte diversiuni sînt în ţara aceasta este posibil să se spună că nu eu sînt acela care îi ridic fusta Persefonei pe la spate ca să văd cît de bogate vor fi anotimpurile ce vin, ci unul Hades care nu a fost primit în nici un partid pentru că ducîndu-şi viaţa în centrul pămîntului doreşte un partid cu ideologie de centru şi la noi toate sînt de stînga,
te declari sărac ca să furi în voie. Toate aceste mi se întîmplă că teza mea de doctorat, un fel de publicitate a bucuriei, demonstrează pe larg legătura dintre văzduh, verbul "a strînge" şi femei. O femeie poate avea camere de iluminat în fiecare celulă, cu o şoaptă poate să-şi camufleze timpul probabil din sînge, cu un surîs poate şterge urmele lăsate prin nisipurile sufletelor mai multor bărbaţi, dar dacă nu ştie să pună în practică partea de vorbire "a strînge", candoarea adunată în femei de de milenii devine un proverb chinezesc neînţeles. În clipa în care o femeie te strînge de mînă pentru prima oară ai impresia că urmezi calea păsărilor spre tropice cu escale pe insule a căror vegetaţie provoacă fantezii. Îmbrăţişările unei femei care îţi strîng în dreptul inimii emoţiile, înfrîngerile, libertăţile pe care nu ai avut curaj să le exprimi, braconajul lucrurilor interzise te fac să te simţi ca în apele internaţionale ale fericirii cu trupul redescoperit după un război lung al aşteptărilor. În după amiezile fără amintiri cînd gura unei femei îşi pune în aplicare înaltele studii dobîndite la Sorbona Iubirii, strînsoarea buzelor este ataşamentul care istoveşte dragostea pînă la ultimul strop de energie. Cînd coapsele, fesele, degetele femeii strîng  cerul coboară pe aripile a zeci de îngeri şi ne cucereşte vidul sufletesc. O dezminţire din partea lui Dumnezeu, nu ar fi o surpriză pentru că simt acele lucruri pe care a dorit să le ascundă în oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu