vineri, 5 aprilie 2013

Avionul care îmi transportă viaţa are rezervorul fisurat

Nu ştiu ce să trăiesc mai întîi. Simt cum în mine are loc o criză de trăit, o teroare a emoţiilor de care nu am avut parte pînă acum şi după cîte minuni sînt în lumea aceasta se pare că timpul nu-mi mai ajunge. S-a instalat în mine un deficit universal de care îmi aduc aminte încă de la naştere. Cînd mă gîndesc cîte activităţi încîntătoare nu le voi simţi , cîte lucruri nu le voi trăi din diverse motive îmi vine să urlu. Toate aceste cenzurări pe care nu le voi  mai cunoaşte niciodată reprezintă fără dubiu moartea mea din timpul vieţii. A trecut Dumnezeu prin grădina mea şi l-am întrebat, după ce am mobilizat toţi oamenii din cartier să fie pregătiţi cu sufletul, poate ne mai încetineşte puţin prezentul, în ce ordine să trăiesc anotimpurile, cum pot scăpa de suferinţe, că astea nu se duc la toaletă şi toxinele rămîn pe noi ca o zăpadă care nu se mai topeşte, dar nu mi-a răspuns însă am putut citi în aer că singurul lucru pe care îl putem face este să mutăm tot ce nu am trăit noi în copiii noştri.
La naştere cineva pe care nu l-am văzut bine mi-a zis; "dă şi tu o raită prin viaţă şi vino repede înapoi că ţi răceşte locul". Cînd să ai timp, în această vizită scurtă, să întîmpini surîsurile atîtor femei, cînd să trăieşti toate cărţile bibliotecii unui oraş aşa de mare, cînd să înveţi ritualul de a corecta constituţia ţării cu agheasmă. Am sute de procese verbale de contavenţie că mi-am tot mărit ferestrele la casă să intre mai multă lumină. Nu am reuşit să-i fac transplant de aripi nici unui mînz, deşi am apelat la medicii de la spitalul Elias unde se tratează preşedinţii de nevroză, să arăt lumii că am şi eu un Pegas acasă. Cît timp mai îmi trebuie să cunosc acrobaţiile exerciţiilor de dispariţie a averii ţării şi cîte secole îmi trebuie ca să o aduc înapoi. Din motive de securitate mi-am împărţit trupul în mai multe provincii şi am numit guvernatorii numai războinicii că mafia românească fură tot şi într-o dimineaţă mă trezeti că rinichiul tău funcţionează într-un arab. Ca să aflu de ce nu se mai îneacă nimeni în rîul Prahova, cît este de lung, îmi mai trebuie mult timp ca să cercetez dacă a fost privatizat şi este vîndut ca apă minerală sau i-au schimbat traseul pe sub pămînt să nu mai fie poluat. Sînt aşa de multe de trăit că nu ştiu cum să-mi organizez mai bine sîngele. Un fost ministru al cultelor pe care toţi îl strigau Mihaela, mi-a spus că apocalipsa este în trupul femeilor. Dacă este aşa vreau să trăiesc cîte o apocalipsă în fiecare zi. Tot el mi-a sugerat că cea mai bună iubită pentru mine ar fi o doamnă bătrînă care nu se mai spală pe dinţi că i-a înlocuit cu o placă dentară şi face economii masive, renunţînd la pastă de dinţi. Nu m-am urcat pînă la ultimul etaj al poeziei lui Rilke unde am auzit că acolo lumea este o feerie. Mai am de trăit înălţimile Tibetului, mirosul bodegilor din toată lumea. Trebuie să construiesc un oraş înclinat către apus ca democraţia să devină ereditară, să văd cum îi repar pe tinerii acestia mutilaţi de meteoriţi, să descopăr ce combustibil îi trebuie felinarului din inima mea ca să alung pentru totdeauna întunericul. Am o presimţire că nu mai am destul timp să repar stricăciunile din mine provocate de lipsa iubirii.

Un comentariu:

  1. Hait, de ce pomenesti de raul Prahova? Ca e tabu! Traseul o sa fie prin conducta nu pe sub pamant ca fac astia microhidrocentrale. E clar ca nu o sa mai ai in ce sa te ineci pentru ca nu prea o sa mai fie apa.

    RăspundețiȘtergere