duminică, 24 martie 2013

Voiam să te las însărcinată cu un mic Robespierre

Am fost surprins că nu ai venit să vezi cum îmi trec comete prin gînduri în oraşul pe care eu l-am întemeiat, să vezi cum am pulsul neregulat pentru că nu văd pe nimeni pe stradă, nici măcar pe tine care purtai ciorapi negri. Mă puteai vedea cum inima mea depune mărturie în favoarea unui poem acuzat că doreşte să schimbe ordinea constituţională. Mă puteai vedea cum am devenit culpabil pentru că vreau să întreb înainte de a muri pe fiecare cetăţean al ţării dacă doreşte să îşi facă publicitate în timp ce intră în eternitate pentru a cîştiga ceva mărunţiş să meargă cu tramvaiul pe lumea cealaltă. Ştiu că erai interesată să mă urc în zîmbetul tău lung şi să-ţi explic cu ce părţi ale corpului trebuie întîmpinată dragostea. Nu erai departe de locul unde m-am despărţit de mine să intru în ţinutul neverosimil al visului, aşa că puteai să vii să mă vezi cum pun lacrimilor două cerculeţe din iarbă, ca două tropice, să vezi cum şterg de pe obrajii oamenilor tristeţea cu prosopul. Puteai să  te apropii să afli cum ştiu să tac spre a lăsa dimineaţa să intre în cîntecul păsărilor şi după ce le amestec bine să scriu un text proletar despre drepturile omului. Am fost surprins că nu ai fost de faţă să mă vezi cum împrumut de la concetăţenii mei metrii pătraţi de suferinţă să le uşurez sufletul, să vezi că adevărul pe care îl flutur asemenea unui drapel cu gaură este opera unor oameni care nu au auzit de Kierkegaard, Jean-Paul Sartre sau Pablo Neruda, ci a unora ca mine neîndemînatici, dar care pot omologa urletele clasei muncitoare la OSIM. Cineva mi-a zis, "Domnule, am fi onoraţi să sortaţi umbrele împreună cu noi şi să ne spuneţi care sînt capitaliste şi care socialiste să nu le încurcăm. Dacă vedeţi printre noi vreo fantomă să ne-o arătaţi că o izolăm rapid de popor şi o băgăm în camera unde aleşii fac cursuri pentru a-şi diminua vidul sufletesc. Dacă vă amintiţi de ceva ce vă face să plîngeţi, nu faceţi economie de plîns că avem chiuvete disponibile". Nu ai venit să vezi cum recepţionez trecutul, cum nu pot rezolva exerciţiile grele ale iubirii, cum din tot ce consider că trebuie păstrat alături de tezaurul ţării sînt amintirile colective ce trebuie lecturate de tineri peste decenii. Uitaţi-vă, nu dau cu fixativ pe cuvinte să par preţios, dar nici nu le pot lăsa pline de reumatism să le aud cum se vaită. Mă exprim ca un copil genial şi spun în felul următor; "Lasă-mă să joc sah cu sexul tău să vedem cît rezistă regele meu pe tabla de şah fără să capituleze". Am fost surprins că nu ai venit să mă vezi cum am înrămat glonţul cu care am ucis copilăria, cum încerc să schimb ordinea anotimpurilor ca să îţi găsesc gura liberă, cum mi-am încropit propriu soare să se vadă zerourile de pe cămaşa sărăciei. Fără ochelari văd dezmăţul aspru al minciunii, dar şi dorinţa  invizibilă a sîngelui tău de a vorbi cu stelele prin intermediul meu. Te-am aşteptat, voiam să te las însărcinată cu un mic incoruptibil sau mai bine cu un mic Robespierre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu