luni, 25 martie 2013

Un Balzac al sinuciderilor

M-au angajat să ţin evidenţa celor ce se sinucid în judeţul nostru. Pentru un om ca mine hîrşit de necazuri, bucuria pe care mi-a dat-o guvernul era să-mi fie fatală. Nu sînt obişnuit cu bucurii bruşte că imi creşte tensiunea ca unei statui cînd vede  trecînd pe lîngă ea o damă bine. Am mai avut o astfel de bucurie, un preot care fusese şi pe muntele Athos mi-a zis; " ce tot te iei de corpul omenesc, ba zici că este un teatru de amatori, ba că este un depozit pentru anotimpuri, tu nu vezi că viaţa nu este nici măcar trecută în nomenclatorul de meserii al ţării?". Eram direct subordonat secretariatului general al guvernului şi mi se dăduse o mapă cu sarcinile de servici. Trebuia să notez zilnic numele şi prenumele a celor care se aruncau după blocuri, a celor care înghiţeau antigel, sodă caustică sau a celor ce se împuşcau. Eram un fel de Balzac al sinuciderilor din judeţ. Cel mai mult aveam de lucru sîmbăta şi duminica. Zilele acestea erau pline de viscole funerare, de cîntece războinice, nu ştiu ce se întîmpla era o reactualizare a haosului uman. Cîte o dată mă întrebam, ce a mai rămas de distrus pe lumea această? Duceam şi o muncă de prevenire cu cei ce aveau de gînd să se sinucidă, îi recunoşteam după cum contemplau asfinţitul. Le era greu să se desprindă de frenezia stelelor. Femeile ce urmează să se sinucidă li se ridică emoţiile dinspre tălpi spre şolduri şi din cauza căldurii degajate le mişcă fustele ca şi cînd bluzele, fustele ar putea şti planificarea destinului pe următoarele douăzecişipatru de ore. Bărbaţii ştiind că nimicul este intrarea în lumea cealaltă deposedează lumea de vise să-şi facă aripi. Şi pentru a demonstra superioritatea capitalismului organizăm o recepţie în cinstea celor ce se vor sinucide. Petrecerea de obicei are loc la primărie în una din sălile de şedinţă, numai cînd numărul celor care au de gînd să-şi încheie socotelile cu viaţa este prea mare ne mutăm pe stadion. Este foarte bine că am ales primăria ca loc de adio pentru că aici li pot elibera certificate de deces, anticipat. Cînd îşi iau avînt de pe blocurile cu zece etaje către stele toţi au certificatele de deces în buzunare, altfel ar trebui să plătească şi zborul pînă jos. Fiind în incita primăriei toţi participanţi vor primi şi ajutorul de înmormîntare. Cu aceşti bani fiecare viitor sinucigaş îşi cumpără un costum de haine avînd imprimate păcatele pe guler, cămăşi cu baterii să li încălzească tăcerea, pantofi din care au fost extrase dansurile populare. Pentru a pune în practică zicală că omul ori iubeşte ori este mort, pentru ultima oară au voie să facă dragoste şi toate cele trei etaje ale primăriei devin imense camere erotice, dragostea fiind filozofia de bază a democraţiei. După cîţi sinucigaşi vin zilnic să se înscrie la mine şi să-i programez pentru festivitatea de adio, în România se trăieşte mai uşor din murit. Noroc că m-am trezit la timp din această călătorie imaginară că era să mă înscriu şi eu pe lista sinucigaşilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu