sâmbătă, 16 martie 2013

Treburi de familie

Noi sîntem o familie de modă veche, citim versuri medievale, iubim lent şi lung. Cînd nu ne place de cineva mergem sărăcăcios şi ne dor ochii cănd îl privim. Ca să vadă vecinii că sîntem din tată în fiu capitalişti şi producem plusvaloare avem atribuţiile împărţite şi sînt scrise într-un regulament de folosire a aerului, luminei şi sentimentelor dintr-o zi. 

După ce mama şi tata au găsit o după-amiază propice să plece din lumea aceasta eu şi fratele meu am reîmpărţit treburile gospodăreşti. Pentru că el nu putea să fie original în nici o situaţie a ales să fie în pas cu moda, folosind serviciile de poştă ale unei feline blonde. A plecat în Africa la vînătoare de lei şi tigri.

Toate problemele casei au rămas pe capul meu. De cîteva zile primăvara şi-a instalat şantierul în grădina mea şi a adus fel de fel de aparate şi instrumente. Se îndreaptă micile erori din ierburi care din cauza campaniei electorale de acum un an au rămas primejdios de încrezătoare în promisiunile făcute. Cu un accelerator de sevă se restabileşte politiţea din trandafiri a căror spini au devenit de-o aroganţă politică. Verific aleile din grădină să văd dacă gîzele au reuşit să le numească, dîndu-le numele vreunui mare scriitor. Chiar le trebuie şi lor o adresă cu număr şi stradă să le fie trecut în certificatul de naştere. 

Suferinţa, tristeţea le-am băgat în frigider să nu se extindă în toată casa. Limitez textele scrise cu rouă pe frunzele de anul trecut rămase în atenţia opiniei publice dacă observ că a împrumutat stilul condeierilor din cafenelele pariziene. Mi-e teamă să stau de vorbă cu privighetorile că au aparate de înregistrat în gusă şi cînd încep să cînte nu ştiu cum interpretează ideile mele despre patriotism şi te pomeneşti că mă văd prin tribunale acuzat de extremism muzical. Dacă am rămas singur şi nu pot trăi numai din refuzuri ca să ajung un utopic genial trebuie să mă ocup de tot dramatismul unei familii. La ultima rugăciune făcută în stil adjectival mi-am luat angajamentul că mă voi preocupa să nu mai moară nimeni în casa asta. 

Am avut proasta inspiraţie să învăţ nişte cărăbuşi să treacă strada numai prin locurile marcate pentru trecerea pietonilor şi au murit aproape toţi călcaţi de maşini. Cîţiva am reuşit să-i salvez şi acum sînt la reanimare. Stabilesc poziţia florilor ca să poată fi polenizate mai uşor de albine sau alte gîngănii specializate în activităţi de acest fel. Sînt unele flori care, deşi fecundate de două trei ori tot mai vor. Pe acestea trebuie să le acopăr cu metafore lipsite de miros că risc să fac din ele nişte curve. Cu universul din interiorul meu nu prea sînt gospodar. Inima mea are foarte multe străduţe strîmte pe unde încă mai locuiesc fel de fel de femei, dar nu mă îndur să le evacuez, nu îmi vine să le scot în stradă. Aşa mă port eu cu inima mea. Cînd văd o femeie frumoasă o constrîng să o primească în interior, iar după ani de zile o oblig să nu o dea afară ca pe o chiriaşă ce nu şi-a mai plătit de mult datoria.

Un comentariu:

  1. As zice ca ai un inceput de primavara cam agitat. Vezi ca asa o vei duce tot anul! Care si-asa se anunta extrem de prost...Eu, de exemplu, daca prind astenia de primavara, nu mai scap de ea pana la primavara viitoare.

    RăspundețiȘtergere