joi, 21 martie 2013

Îndoiala ca o soră vitregă

Dacă aş lua picioarele şi tălpile altcuiva, nu pentru a dansa, nu pentru a arăta lumii că exist şi nu tropăi, ci pentru a veni spre tine altfel, cu subtilitate, ca un dresor necunoscut ce îşi consumă perseverenţa politicos şi cu tandreţe, m-ai recunoaşte? Ai anunţa primul post de poliţie dacă ţi s-ar părea că mersul meu a fost deturnat, că tălpile nu mai sînt atît de incandescente ca altă dată să lase urme pe covor? Ai spune vîntului să dea alarma în oraş că paşii mei nu mai sînt atît de ambiţioşi şi mă deplasez pe asfalt cînd altădată mă simţeam umilit dacă nu veneam desculţ prin iarbă sau de-abia aştepţi să-i cuprinzi genunchii şi să te reciteşti pe tine? Cu alte picioare împrumutate nu cred că aş putea să mai schimb biografia apei, nu cred că aş putea coborî în tine fără să fac zgomot. Numai tălpile mele îţi ştiau harta inimii, străduţele înguste cu iasomie la poartă sau detaliile feerice ale sufletului. Nu voi avea niciodată încredere în tălpile altuia în picioarele concurenţiale ale altui bărbat, m-aş suspecta permanent că nu am paşii prea entuziaşti, că nu m-ar mai recunoaşte pămîntul ţării. Cu ce aş putea să mă justific în faţa pămîntului patriei că sîntem fraţi, înainte de naşterea mea, cînd eu îl calc cu tălpi străine, cînd în arhivele memoriei lui nu îmi mai găseşte numărul de înregistrare. Dacă aş lua braţele altcuiva şi te-aş strînge la piept, ai simţi că nu-i îmbrăţişarea mea cu care întregeam  în alte ocazii cercul iubirii? Ai şti că nu sînt mîinile mele dacă aş începe să-ţi cotrobăi pulpele pentru a le simţi  manifestările războinice? Ai simţi că degetele mele nu mai au acelaşi limbaj ordonat, că apăsarea lor  pe muntele Venus nu mai este aşa de fierbinte ca înainte? Nu cred că alte braţe poate purta în ele atîta sinceritate cîtă sînt eu în stare să produc, nu cred că alte mîini sînt pregătite să înoate prin sîngele tău pînă la epuizare ca apoi să mai aibă puterea de a face rugăciuni sau de a plăti în mîngîieri datoriiile neachitate către umeri. Nu ştiu dacă alte mîini vor acorda aceeaşi atenţie ambilor sîni, de a le lua din agresivitatea diafană de a răni lumina şi de a ţine post. Mîinile mele ştiu să citească hotărîrile luate de celulele tale. Mîinile mele fac un masaj de prestigiu pînă cînd pielea  recunoşte că este de natură cosmică şi simţurile devin admiratoare ale unei virilităţi necruţătoare. Mi-au trebuit mulţi ani ca să ajung la aceste îmbrăţişări perfecte, la acest balans provocator. Cu aceste mîini am reuşit să descopăr un aliaj între evadare şi satisfacţie, am muncit noapte de noapte plătit de stele pentru a putea crea un fond de candoare şi frenezie. Dacă o să vin la tine cu privirea, cu vorbele, cu săruturile altcuiva crezi că dragostea mea ar mai rămîne de religie ortodoxă, crezi că aş mai putea afirma neputinţa guvernului prin pieţele publice? Aş mai putea descrie profilul psihic al sărăciei, crezi că aş mai putea încălţa deznădejdea cu tocuri înalte să o văd de departe cînd merge la vamă să ceară exil? Crezi că sînt atît de pătimaş, încît m-aş putea compromite dacă aş deveni administratorul fericirii altora?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu