luni, 11 martie 2013

Înăuntrul meu sînt un tip vorbăreţ

Simte-te ca la tine acasă aici în inima mea, voi avea grijă să-ţi dizolv cu săruturile toate obstacolele pe care le vei întîmpina dacă vrei să vizitezi stelele sau dacă vrei să-ţi foloseşti conştiinţa ca pe o planşetă si să desenezi, cu creionul chimic al nopţii, amanţii. Nu-ţi face probleme, moartea în noi este atît de tînără că şi acum se hrăneşte cu visele părinţilor noştri. Nu a văzut că mie mi-a crescut barba, că port numărul patruzecişicinci la pantofi, că  l-am studiat pe Einstein din scoarţă în scoarţă să văd dacă distanţa dintre doi îndrăgostiţii influenţează în vreun fel iubirea şi am ajuns la concluzia că aceasta se diminuează numai în situaţia în care planeta sărăciei produce eclipse de soare. Să ştii că inima mea este o foarte bună locuinţă, aşa că simte-te ca acasă. Mai demult, aici se adăposteau fel de fel de poeme pe care oamenii nu le primeau în casele lor. Din cînd în cînd îşi făcea mutaţie cîte o femeie cu  poziţia trupului greşită, în sensul că aveau o înclinaţie cosmică, reprezentînd o certitudine că sînt pregătite în orişice moment să facă dragoste. Acum este măgulitor să te am pe tine în inimă cînd ştiu cît de exigentă eşti cu simţurile mele, pînă nu le faci să mă doară nu te laşi, pînă nu incendiezi ovaţiile lor nu te opreşti. Vezi că este şi o corabie ce se plimbă prin arterele mele cu care îmi duc eu iubirea la reciclare, poţi să te urci în ea şi să vizitezi toată emisfera sudică a luminii. O să observi cît de îngăduitoare este copilăria mea pe care am abandonat-o pe aceste meleaguri, nici nu mai plînge, o să vezi atelierul meu de lucru unde finisez picioarele şi sînii femeilor, clinica unde încerc să găsesc leacul pentru această boală eternă care este toamna. Mai jos unde speranţele şi-au deschis o fabrică de colaci de salvare se vede o bancă din lemn unde eu, vinovat că nu am putut iubi mai mult mă aşez uneori şi asist cum Dumnezeu produce din nişte substanţe necunoscute înserarea. Să nu te iei după paşii mei că ei duc către Steaua Polară sau după urmele mele lăsate pe zăpadă că te vei trezi în vîrful muntelui unde îmi ţin eu patriotismul. Dacă vrei să cobori şi în trecut să fii atentă că treptele sînt cam părăginite, asta în situaţia în care vrei să-mi cunoşti şi strămoşii şi spectrul eredităţii mele. Pe acolo sînt foarte multe arme uitate cu care ne-am apărat hotarele şi ortodoxia, bancnote vechi cu care am cumpărat tunuri şi praf de puşcă să luptăm cu imperiile din apropiere ce nu ne lăsau să ne îngrijim columnele. Simte-te ca la tine acasă în inima mea, vezi să nu uiţi numele meu unde ai noua adresă şi să te amendeze poliţia. Nu te mai îmbrăca pentru că oricum ştiu parola ca să intru în tine, vorbeşte-mi în şoaptă ca să emoţionezi şi tăcerile, nu închide ochii că o să mă striveşti de tot, mişcă-ţi trupul după principiile planetelor să nu produci vreun gol astral şi cădem în el. O să devin neliniştit numai atunci cînd lumea, în dorinţa ei de glorie, o să-ţi cumpere toate cuvintele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu