sâmbătă, 23 martie 2013

În inima mea există spaţiu excedentar

Vă rog să faceţi linişte, femeile ce au fost cazate în inima vor să mă părăsească. Au aflat că nu mai puteam să petrec tot timpul cu ele, fără servici, fără nici o ofertă din partea vreunei stele să-i pun eternitatea pe bigudiuri şi m-am angajat mecanic ortodox pe şantierul primăverii. Eu răspund de împingerea sevei cu buldozerul în ramuri, ţin cursuri de sex pentru florile tinere care sînt tentante să se lase polenizate şi de bondarii mutaţi la oraş să facă politică. Peste tot nu văd decît guri înfometate, zboruri nefinalizate, speranţe cu arma la picior. Măcar copacii să fie sătui. Doamnele care ţineau toată noaptea becurile aprinse în inima mea s-au supărat că nu mai sînt aşa romantic ca altă dată cînd devenisem o fabrică de vise pentru ele. Primeam nu primeam şomajul de la stat, eu trebuia să concep vise dintre cele mai tehnologizate, vise cu potenţialitate convenabile modului lor de privi lumea, deşi lumea se împuţina în mine văzînd cu ochii. Ţipau toate ca nişte stăpîne ale simţurilor mele; " visează,  visează pînă lumina îşi va face mutaţie în cuvintele tale, pînă cînd poemele tale vor găsi vreun cumpărător". Cred că mă auzise pe mine citind din Jules Renard şi reţinuse că cei care au meseria de visători, nu vor îmbătrîni niciodata. Locuiau de atîta timp în inima mea şi acum se hotărîse să plece. Mă simţeam plin de ele ca de un văzduh plombat de nori. Pozau luminii ca unei televiziuni care nu este interesată, decît de eclipse de soare. Femeile din inima mea care sînt pe picior de plecare pînă acum au avut parte de un confort sporit, de un oficiu administrativ al sufletului de rang regal. Cînd nu iubeam era linişte. Cînd cuvintele intrau în grevă fiscală şi nu mai voiau să plătească nici o taxă pentru că îşi schimbau înţelesul în funcţie de anotimp, inima mea îşi planifică fericirea pe semestrul următor şi suferinţele pe un deceniu. Îmi igeinizam zilnic idealurile şi amintirile, îmi puneam mănuşile unui individ mai tînăr şi mai viril decît mine cînd le desfăceam umbrelele să le apere de soarele meu arzător. Mai erau cîteva străzi în inima mea necirculate, una ducea în Cuba alta în Siberia , dar le blocasem cu săruturi. Ar fi trebuit să ştie că în mine sînt mai multe spaţii de demolat, decît de construit aşa că nu le înţeleg graba de a mă părăsi. Instrucţiunile de folosire ale singurătăţii au  fost modificate după ultimile standarde impuse de Europa, tristeţile au fost mutate în nişte grajduri unde altă dată ţineam caii fanteziilor nelegitime. Vă rog să faceţi linişte, ca ele să poată să-şi adune bagajele, aparatele ce le ajutau să se răzvrătească, cămăşile de noapte ce încălzeau cuvintele să nu mai fie timide. Au nevoie de mai multe geamantane ca să îşi care vieţile din inima mea. Atît trecut în care ne-am depozitat pasiunile, atîtea forme de libertate ale respiraţiei, atîtea surîsuri, regrete, iertări, trebuie transferate către alte meridiane, în alte medii unde nesinceritatea poate fi  un rafinament. Faceţi linişte, pînă cară aceste civilizaţii ale iubirii din inima mea să nu se trezească vreuna şi să spună, dacă ne mutăm noi din inima lui rămîn prea multe camere libere pentru moarte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu