miercuri, 13 martie 2013

Hotel de lux

Nu există nici un hotel de lux în partea de nord a paradisului. Văd fel de fel de oameni, turişti, bancheri, politicieni cu anotimpurile neterminate în ei, întrebînd în stînga în dreapta dacă mai sînt locuri libere, dacă mai este teren disponibil să îşi construiască vreo locuinţă, mă rog un acoperiş deasupra capului. Cîteodată cred că memoria colectivă este de zeci de ori mai scurtă decît cea individuală, altfel nu înţeleg cum lumea aceasta caută un loc imposibil de identificat chiar şi cu sateliţi americani sau spioni evrei. Oare ei nu ştiu că toată viaţa strîngem în braţe fiinţa iubită şi cînd ne uităm cu atenţie constatăm că din ea nu a mai rămas decît o cruce de lemn, oare ei nu ştiu că zvonurile prin republica noastră de capitalişti sînt mai dese ca anunţurile matrimoniale. De unde au scos-o pe asta cu paradisul nu pot să-mi dau seama. Am crezut că cei ce vin la mine vin din curiozitate că au auzit că vreau să împăiez sărăcia şi să o duc la muzeul Luvru sau că sînt în căutarea unui chirurg să schimb sexul singurătăţii. Un tratament contra asteniei de primăvară trebuie să îi fac şi inimii că de dimineaţa pînă seara recită necontenit poeme de dragoste de zici că întreaga omenire a prins gustul metaforelor. Este foarte dificil să ai o inimă ca a mea unde nu recunoaşte decît o singură lege pe acest pămînt, legea cererii şi ofertei. Cum vede o femeie îi confiscă un zîmbet îl transformă în stilou şi se apucă să o deseneze. Îi umple braţele de tone de mîngîieri, o delapidează de vise, îi creşte temperatura interioară cu panouri solare aşezate pe fese şi se acoperă cu ea într-o poziţie convenabilă. Inima mea este un imperiu de dorinţe cu studii superioare la Hatward. Aici cele mai interesante lucruri sînt textele protocolare prin care dragostea este rugată să ne finiseze simţurile. În inima mea bucuriileşi tristeţile nu se devalorizează,  iar lacrimile sînt expediţii neformalizate printre amintiri. Nu mai accept decît singurătăţi de lux. Dacă exista cu adevărat un hotel al paradisului nu adăposteam eu toată imaginaţia mea la unul din etaje? Nu aş fi cumpărat o tonă de detergent capitalist să fac curat la parter şi să depozitez toate visele pe care am fost în stare să le produc ca pe nişte plăceri subversive? Aş fi deschis conturi în băncile din apropiere la toţi copiii entuziasmului, paşii mei ar fi devenit primăvăratici, nu aş mai fi complicat lucrurile, cum fac de obicei, să o dezbrac de toate hainele după ea. I-aş fi zis, ţine-ţi pulpele lipite să cred că eşti mai tînără. Într-un fel îmbrăcăminţile unei femei reprezintă pauza materială pe care iubirea şi-o ia. Aş fi adus şampanie cu papion, colecţia mea de pasiuni, maşina de spălat cuvinte ca acestea să se potrivească exact în vers, aş fi aranjat stelele după cum au femeile nasturii la bluze. Ar fi fost o plăcere să privesc perdelele de hotelul de lux al paradisului şi să mă gîndesc la o iubita de-a mea din tinereţe care umbla cu o şurubelniţă la ea să dea virilitatea mai tare. Dacă nici aşa nu reuşea îmi pompa sînge în artere de la un trandafir tînăr. Aş pune păsările să facă taximetrie, cărînd lumina între păcatele mele. Partea ridicolă este că întotdeauna gîndesc imposibilul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu