marți, 5 martie 2013

Declaraţie în favoarea caniculei din sîngele meu

Vă rog, să-mi permiteţi să mă prezint: am hainele croite după modelele primăverii, pantofii mi i-am găurit cu crizanteme să simt unde mă duce drumul acesta pierdut printre stele. Sînt consilierul pe probleme de dragoste al oraşului şi al zeiţei Venus. Am moştenit de la bunicul meu o bucată de umbră, cred că era de pe vremea paşoptiştilor, de mărimea pielei de căprioară cu care ştergem geamurile la maşină bună de lustruit şi ochelarii politicienilor şi judecătorilor care nu mai văd bine poporul. Cu iubirea mea pot foarte uşor să acopăr un continent, cuvintele mele au muşchi, au nervi, au viziuni. Din cauza asta textele mele incomodează pe cei ce confundă hotarele ţării cu graniţele propriului buzunar. Guvernul a interzis dragostea de ţară, de oameni, străinii ne trag perdelele la ferestre, toate moliile înfometate din Europa au fost aduse la noi. Vesticii ne învaţă cum să mîncăm urzici de pe marginea drumului fără să ne strîmbăm prea tare, fără să urlăm de durere, iar la ceremonii ne invită să le lăudăm inteligenţa cu care au reuşit să ne determine să dăm foc viitorului nostru. Acesta este motivul pentru care am împrumutat obiceiuri rele, mi-am lăsat amprentele pe toate strigătele, am luat forma războinică a libertăţii, am violat virginitatea bunului şimţ, am preferat să fiu imatur în plămădirea laudelor. Despre mine vă mai pot spune că ţin şedinţe în fiecare luni dimineaţa cu trandafirii şi păpădiile din grădină pentru a-şi recăpăta memoria de anul trecut şi informez auditoriul vegetal despre puterea unei stewardeze de a demola cu sînii norii şi de a strica vremea. Tot la aceaste şedinţe unde dezbatem nimicul din vieţile noastre, citesc horoscopul  gîzelor să ştie cum îşi întîmpină destinul, analizăm prognoza meteo specifică păpuşilor de silicon în ideea că vreun bondar în călduri îşi cumpără aşa ceva. Ştiu să traduc din latină în dialectul mierlei, întîmpin răsăritul cu simţurile şi pentru că mîinile mele au mireasma pămîntului rotunjesc bulbii florilor. Chiar dacă ţara este zdrenţuită de interese, hîrbuită ca trupul unei bătrîne ce nu mai are putere să scoată apă din fîntînă, nu trec patria în rîndul persoanelor pierdute în speranţa că într-o zi îşi va recăpăta tinereţea. Chiar dacă   nu respect ordinea mondială şi nu cer retragerea din şcoli a manualele şcolare cu poeţii ce nu mai au dorul de casă şi îşi doresc să fie traduşi în toate limbile pămîntului, nu mă voi declara obosit, nu voi deveni un precupeţ al simulării. Îmi place să merg prin oraşul imaginat de inima mea. Mi-e ruşine că nu beau destul de mult că să mă revolt ca un analfabet împotriva literelor. Cînd vreau să-mi fie dor de cineva îl duc la gară, cînd văd că memoria dă semne de slăbiciune mă duc la bibliotecă să o reîncarc. Poate cel mai curios la mine este că dragostea mea nu are ferestre, deşi este imensă. Are o singură uşă care din suflet dă direct în stradă, în mijlocul oamenilor. Primesc drepturi de autor de la anotimpuri pentru că le aranjez melancolia pe capitole şi paragrafe. Fac parte din generaţia cu gusturi lejere şi al cărui viitor este o ficţiune a unor tipi fără sfinţenie. Am un reflex al braconierului în pădurea minciunilor şi cunosc impostorii adevărului după mers. Acesta sînt eu, un cavaler ce însoţesc dimineaţă să îşi scrie testamentul pe un strop de rouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu