marți, 26 martie 2013

Copilaria şi tinereţea mea au fost împuşcate

Cineva mi-a împuşcat copilăria în spate. Venea de la un seminar unde se analizase acomodarea la viaţa terestră. Copilaria mea tocmai memorase la această întîlnire descrierea unui portret perfect al viitorului om unde îndrăzneala, curajul erau autoexigenţe şi nu spaţii albe ale vieţii. Nimeni nu s-a sesizat că pierdusem copilăria, numai o vecină în treacăt mi-a zis; "Vezi că ţi-au rămas pantofii mici şi calci asemenea unui braconier. Mersul tău face prea multe compromisuri, iar mersul este modul de întrebuinţare a gîndurilor. Drumul te poate considera un impostor şi tare mi-e teamă că te trezeşti dus spre nicăieri.". După ce copilăria

mea a ajuns în ceruri, bicicleta, prăştiile, gîzele cu care făceam conversaţie depre starea malformaţiilor naturii au rămas ale nimănui. Toate aceste feerii am vrut să le zidesc într-un loc neştiut de nimeni, dar m-am gîndit că îmi vor trebui vreodată drept rime în poemele mele şi nu am de unde să le mai iau, aşa că le-am pus la păstrare în arhiva mea de vicii. Nu voi mai avea încredere în nimeni, mi-am zis după cîţiva ani cînd femeile începuse să bage vrajbă în mine prin toţi porii. Eram la vîrsta cînd aveam nevoie de succese, îmi puneam întrebări de maniera, dacă mi se vor schimbă zîmbetele mă voi duce să-mi schimb şi cartea de identitate? Orarul după care îmbuteliez amintirile în sticle de doi litri să îl dau publicităţii? Îmi doream ca amprentele mele să semene cu ale bunicului să am cu ce pipăi cuvintele lui Dumnezeu. În ziua în care mă credeam genial s-a mai produs o crimă , tinereţea mea fusese ucisă într-un lan de maci mărginit de înfrîngerile în care viaţa îşi ardea energiile. De data asta a fost pornită o anchetă. S-au folosit sateliţii spioni, radarele de la malul mării, detectivii autohtoni folosind raţionamentul lui Sherlock Holmes, dar tinereţea mea nu a mai fi putut găsită. A pierit ca o dimineaţă vampirizată. Simţind durerea oamenilor s-a predat de bună voie serviciului de gospodărie comunală, secţia de ecarisaj social. Am căutat-o pretutindeni, pe terenul de fotbal, prin păduri, în ultima bancă din amfiteatrul unde de obicei studiam cum pot fi scoase muştele din încăperile politice fără să foloseşti  eşantioane de rahat.  Am căutat-o şi la scoala de corecţie din apropiere. Tînăr fiind, aveam prostul obicei de a dezbrăca femeile, cum făcea de altfel şi Picasso, dar nu pentru a le picta, ci pentru a le măsura cu ruleta aria conflictelor latente de pe şolduri şi spate. Întotdeauna treceam o suprafaţă mai mică ceea ce însemna evaziune epidermică infracţiune pedepsită cu scoala de corecţie. Tinereţea mea dispăruse ca o blondă suedeză sub plapumă. Cînd încetau săruturile o bănuiam că fusese pînă atunci în cuvintele mele. Mi-e din ce în ce mai greu să-mi planific dragostea de acum înainte să organizez ofensiva pentru a învinge înserarea. Istoria lumii este o înşiruire de nelegiuiri, autografe şi mode. Dacă şi tinereţea lui Cehov a păţit la fel ca tinereţea mea nu mai zic nimic, numai că îmi este ruşine să port doliu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu