vineri, 15 martie 2013

Cineva a inventat plînsul înaintea mea

Pe lumea aceasta fiecare are de inventat cîte ceva.Unii ţin cuvintele noaptea în lămîiţă ca dimineaţa să le miroasă gura frumos, alţii se logodesc cu minciunile ca să descopere dacă nu cumva îngăduinţa este o formă minoră a libertăţii. Uneori cred că imită gesturile naturii şi pot înţelege de ce vîntul inventează norii, de ce primăvara se duce la psiholog cînd costată că se intimidează de prospeţimea ei, de ce visul este ca o peliculă de film unde trecem ce peisaje vrem noi ca să putem spune că sîntem atît de riguroşi că planificăm şi grimasele inteligenţei. Numai că cineva a inventat plînsul înaintea mea, deşi acest drept îmi revenea mie. Cineva s-a grăbit şi a inventat şi forma lacrimilor, crezîndu-se că în acest mod omul devine mai profund şi nu se mai gîndeşte de dimineaţa pînă seara la înviere. Îmi aduc aminte ca acum cum ursitoarele la naşterea mea mi-au şoptit la ureche; "Te împuternicim pe tine să descoperi plînsul, lacrimile şi batista. Dacă vei costata că în vremea la care tu vei renunţa la veşnicie ca să poţi să compui propoziţii despre femei să le şcolarizezi în a memora lumina cu pulpele, data aplicării acestei descoperiri poţi să o fixezi cînd vrei, chiar şi în anul două mii trei sute". În clipa în care m-am dumirit eu cei cu lumea acesta şi transpiraţia a început să-mi miroasă a petale de trandafir zdrobite şi  mi-au dat tuleii în barbă pe pămînt era un plîns mondial. Oamenii descoperise plînsul la locul de muncă, nu au mai aşteptat schiţele şi detaliile mele privind modul cum se pune ecuator la o lacrimă sau spre ce stea să privim ca puritatea ei să fie maximă. Lacrimile de război aveau în ele o măreţie ce te obliga să dormi cu puşca sub pernă, cele de iubire aveau în compoziţie şi un germene stimulativ, dar şi un gol în care viitorul nu mai putea respira. Chiar dacă la prima vedere copiii plîngeau că ţîţele mamelor nu aveau lapte ei suspinau şi adormeau plîngînd pentru că li se furase tăcerea cosmică,  pentru că le era foarte greu să ducă această muncă de îmbătrînire pe care o ducem şi noi. Voiam să trec în normele de aplicare a plînsului o dată cît mai îndepărtată. Voiam ca oamenii din cartierul meu, din oraşul meu, din ţara mea, de pe planeta mea să înceapă să plîngă cît mai tîrziu posibil. Poate acum aş fi acceptat un provizorat de plîns văzînd ce ravagii face sărăcia în patria mea. Poate aş fi instituit o stare de urgenţă a plînsului auzind cum politicienii cotrobăie după averea ţării după ce au suspendat memoria pedepsei. Numai că invenţia mea, privind plînsul, a fost plagiată cu multe secole în urmă de un viitor ilegitim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu